Data publicării:

Liderul USR Arad: Nu am pierdut în urma alegerilor, dar am primit o lecţie pe care o vom învăţa

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Preşedintele USR Arad, europarlamentarul Vlad Botoş, consideră că Alianţa USR PLUS nu a pierdut în urma scrutinului de duminică, dar a primit "o lecţie" pe care o va învăţa.

Într-un mesaj postat pe Facebook luni dimineaţa, liderul USR Arad a scris că salvarea României este un maraton care va continua, pentru că acest "deziderat" este despre "în ce fel de ţară vrem să trăim".

"În 2016, când am început acest proiect, am ştiut exact la ce ne înhămăm. Am ştiut exact cât de greu va fi să schimbăm mentalităţi, să schimbăm un sistem putred, un sistem care dăinuie de peste 30 de ani la conducerea statului sau în anumite părţi ale societăţii încă de 70 de ani. Aseară (duminică - n.r.), noi, cei din USR PLUS, nu am pierdut şi nu am fost învinşi. În schimb, am primit o lecţie pe care o vom învăţa. Vom încerca să greşim mai puţin, nu vom dezamăgi, vom învăţa mai bine. Vom fi mai pregătiţi pentru următoarele alegeri din 2020", a scris Vlad Botoş.

El a punctat că, în opinia sa, Dan Barna a făcut un efort incredibil în ultimele luni.

"Ne-a inspirat pe toţi, a tractat această campanie pur şi simplu după el. Acest om hotărât, demn şi fain, merită toată consideraţia noastră", a mai scris liderul USR Arad, care a încheiat arătând că îşi doreşte "O Ţară ca Afară".

Conform datelor încărcate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, după numărătoarea voturilor exprimate în toate cele 437 de secţii din judeţul Arad, principalii candidaţi au obţinut următoarele scoruri electorale: Klaus Iohannis - 43,3% (74.723 voturi), Viorica Dăncilă - 17,29% (29.845 voturi), Dan Barna - 13,97% (24.108 voturi), Mircea Diaconu - 8,19% (14.127 voturi), Theodor Paleologu - 6,74% (11.631 voturi). AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel