Liderul SNS, desemnat de președintele Vucic să formeze guvernul Serbiei
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, l-a desemnat pe cel care trebuie să formeze noul guvern.
Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, l-a desemnat sâmbătă pe Milos Vucevic, actualul ministru al apărării, să formeze noul guvern în urma alegerilor legislative din 17 decembrie, relatează agențiile AFP și EFE, scrie Agerpres.
Milos Vucevic conduce Partidul Progresist Sârb (SNS), formațiunea de dreapta naționalistă a președintelui Aleksandar Vucic și care a câștigat scrutinul legislativ cu 46% din voturi.
Amintim că Opoziția a acuzat fraude la acele alegeri și nu a acceptat rezultatul lor. Principala coaliție de opoziție, denumită ”Serbia împotriva violenței”, a obținut 23,5% din voturi și a organizat după alegeri proteste insistente în capitala Belgrad, cu sprijinul unor ONG-uri și la care au participat în special tineri și activiști ai opoziției.
Președintele Aleksandar Vucic a respins acuzațiile de fraudă și a declarat că deține dovezi conform cărora manifestațiile opoziției au fost orchestrate din străinătate.
SNS are mai mult de jumătate dintre mandatele din legislativ
Învestirea noului guvern este așteptată să fie o simplă formalitate, întrucât partidul SNS are o majoritate de 129 din cele 250 de mandate în legislativ.
Dar o provocare majoră pentru viitorul guvern va fi normalizarea relațiilor cu Kosovo, proces mediat de UE, însă aflat în impas, în timp ce în plus cresc tensiunile între Belgrad și Pristina.
Serbia denunță tot mai multe încălcări ale drepturilor populației sârbe în Kosovo și acuză Occidentul că tolerează încălcarea angajamentelor internaționale asumate de Pristina.
Pe de altă parte, țările occidentale continuă presiunile asupra Belgradului să se alăture sancțiunilor pe care le-au impus Rusiei, un prieten tradițional al Serbiei. Președintele Vucic însuși a admis că țara sa ”plătește scump” pentru pozițiile sale în chestiunile geopolitice.
Citește și: Vulin către ambasadorii german și francez: Serbia ar trebui să fie o colonie dacă vreți să impuneți guvernul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News