Data publicării:
Liderii G7 decid în premieră să fie mai duri cu China
Grupul G7, al celor mai industrializate şapte state, a convenit duminică, în ultima zi a summitului din Cornwall, sudul Angliei, asupra unei abordări mai dure în relaţia cu China, transmite dpa.
Potrivit Agerpres, în pasajul respectiv al declaraţiei finale, al cărei proiect a fost consultat de dpa, puterile din G7 se angajează să combată practicile comerciale incorecte ale Chinei, problemele acesteia în materie de drepturi ale omului şi reprimarea opoziţiei din Hong Kong.
În acelaşi timp, declaraţia evidenţiază un interes comun în ce priveşte cooperarea cu China în provocări globale cum sunt lupta împotriva schimbărilor climatice şi protejarea biodiversităţii. Acesta este prima dată când liderii G7 îşi exprimă criticile la adresa Chinei atât de explicit într-o declaraţie finală. Referitor la China, statele G7 vor să 'continue consultările privind abordări colective la politici necomerciale şi practici care subminează funcţionarea corectă şi transparentă a economiei globale'.
În plus, grupul va 'promova valorile noastre, inclusiv prin a cere Chinei să respecte drepturile omului şi libertăţile fundamentale, mai ales în relaţie cu Xinjiang şi acele drepturi, libertăţi şi grad înalt de autonomie pentru Hong Kong înscrise în Declaraţia comună chino-britanică şi în Legea fundamentală'.
Secretarul general al SUA, Antony Blinken, se declară îngrijorat asupra situației la care sunt supuși oamenii din Xinjiang și Hong Kong
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, într-un apel telefonic cu cel mai înalt diplomat chinez, Yang Jiechi, și-a exprimat îngrijorările SUA cu privire la „genocidul în curs și curățarea etnică” împotriva uigurilor musulmani din regiunea occidentală a Xinjiangului și „deteriorarea normelor democratice” sub conducerea Chinei în Hong Kong.
Discuție cu Yang Jiechi
Secretarul Blinken a vorbit vineri cu Yang Jiechi, principalul ofițer al afacerilor externe al Partidului Comunist Chinez, pentru a discuta o serie de probleme dure cu care se confruntă cele două puteri majore, inclusiv programul nuclear al Coreei de Nord, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
Acuzațiile lui Blinken au urmat publicării, pe 10 iunie, a unui raport al Amnesty International care arată că Xinjiang a devenit un „peisaj infernal și distopic” în care uigurii și alte minorități etnice predominant musulmane se confruntă cu „concentrarea și tortura în masă sistematică și organizată de stat, care constituie crime împotriva umanității”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News