Lider PSD: Dăncilă nu trebuie înlăturată. Vinovați suntem toți
Un lider al Partidului Social Democrat este de părere că Viorica Dăncilă nu ar trebui înlăturată.
Viorica Dăncilă nu trebuie înlăturată de la conducerea PSD, deoarece „a muncit, s-a implicat și are curaj", spune vicepreședintele executiv al PSD Mehedinți, Marius Screciu. Acesta crede că vinovați sunt toți reprezentanții PSD, iar faptul că PSD intră la guvernarea peste câteva luni e o idee falsă, scrie Mediafax.
Primarul orașului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, vicepreședinte executiv al PSD Mehedinți, unul din județele în care Viorica Dăncila a câștigat cele mai multe voturi, a declarat, pentru Mediafax, că PSD va rămâne în opoziție în următorii 3-4 ani, perioadă în care trebuie să aducă oameni noi în partid care să-l ridice.
„Trebuie să deschidem partidul, să aducem oameni noi pentru că foarte mulți din cetățenii României s-au săturat de aceleași figuri care una vorbesc și alta fac. Județele care au câștigat, care au o experiență și care au demonstrat PSD-ului că se poate, că există resurse, trebuie băgate altfel în seamă. Trebuie văzut cum reușesc ele să câștige, de fiecare dată, și ceilalți să piardă. E clar, PSD trebuie să se reformeze din temelii. Nu mai putem continua sub această formă, cu lucruri făcute după ureche. Ne trebuie un plan general pe o perioadă lungă. Ideea că intrăm peste câteva luni la guvernare este falsă. Trebuie să luăm în calcul trei-patru ani de opoziție și în această perioadă trebuie să găsim oameni onești, serioși și profesioniști cu care să putem clădi un partid puternic de stânga. Nu e posibil ca după trei ani de credit din partea cetățenilor... În 2016 am luat 46%, în trei ani să ne ducem la 23%... Nu trebuie să căutăm un vinovat. Vinovați suntem toți. Trebuie să pricepem că oamenii ne-au dat un vot de blam. Ne-au atras atenția că am greșit și trebuie să o luăm de la capăt", a declarat Marius Screciu.
Viorica Dăncilă ar trebui să rămână
Întrebat dacă PSD mai poate continua cu Viorica Dănilă la șefia partidului, Marius Screciu a răspuns că Dănilă trebuie să rămână.
„Asta e o decizie care se va lua la nivel național. Cred că Viorica Dăncilă este unul dintre oamenii serioși, onești, care pot munci și care trebuie să rămână pentru a clădi viitorul partidului. Dăncilă nu trebuie înlăturată. Trebuie menținută pentru că a muncit, s-a implicat, are curaj și poate fi un om de bază pe viitor în reclădirea PSD", a spus vicepreședintele executiv al PSD Mehedinți.
În Mehedinți, Viorica Dănilă a obținut, în turul doi al alegerilor prezidențiale, 51,96% din voturi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News