Lider PNL, propus pentru excludere din partid după o declarație făcută la TV
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp

Viceprimarul municipiului Deva, Marius Surgent, ar putea fi exclus din Partidul Naţional Liberal (PNL), după ce, într-o emisiune televizată, a anunţat că în campania electorală îl va susţine la funcţia de primar pe candidatul ALDE, Florin Oancea.

Preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, deputatul Bogdan Ţîmpău, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că la prima şedinţă a Biroului Judeţean al PNL Hunedoara se va discuta propunerea de excludere din partid a viceprimarului Marius Surgent, după ce acesta a mai primit un avertisment, în urmă cu trei luni, pentru faptul că nu s-ar fi implicat în activitatea administraţiei publice locale şi nici în cea de partid.

Din aceste motive, viceprimarul Marius Surgent nu s-ar mai fi regăsit nici pe un loc eligibil în lista de candidaţi a PNL Deva pentru alegerile locale din iunie.

'Marius Surgent nu ar mai fi avut un loc eligibil pe lista de consilieri a PNL, tocmai din cauză că nu a avut activitate, nici ca viceprimar, adică în plan administrativ, şi nici în plan politic. Pentru această lipsă de activitate, în urmă cu trei luni de zile a fost sancţionat de organizaţia PNL Deva cu avertisment, prin vot deschis, care este sancţiunea premergătoare excluderii. În acea perioadă, el discuta despre cât de frumos este la ALDE', a afirmat preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara. Viceprimarul municipiului Deva, Marius Surgent, a declarat marţi, la un post local de televiziune, că a decis să-l susţină la funcţia de primar în alegerile locale pe candidatul ALDE, Florin Oancea, despre care a afirmat că ar fi 'un liberal autentic'. El a mai spus că decizia sa vine ca urmare a unor 'discuţii lungi' cu membri 'ai vechiului PNL' care şi-ar fi manifestat intenţia de a sprijini la funcţia de primar pe un candidat care provine din rândurile PNL.

Florin Oancea a fost preşedinte al PNL Deva în perioada 2003-2012 şi viceprimar al municipiului Deva în perioada 2008-2010. Acesta şi-a dat demisia din PNL în aprilie 2012 şi a candidat la funcţia de primar în calitate de independent. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel