”Fluxul imoral și, iată, neconstituțional de legi populiste privitoare la pensii speciale, inițiat de PSD, își vede sfârșitul tot mai des la Curtea Constituțională. Reamintesc cazul pensiilor primarilor, la începutul acestei săptamâni - cazul pensiilor din ministerul Transporturilor, urmează pensiile celor din Serviciile de Ambulanță, și, ținută la sertar, Legea pensiilor cadrelor didactice”, transmite viceliderul grupului PNL de la Senat, Dorin Dobra.
”Parlamentarii PSD își rup hainele de pe ei”
Liberalul a adăugat: ”Într-o logică ieftină și pesedistă, parlamentarii PSD își rup hainele de pe ei pentru pensiile cetățenilor, afirmând ipocrit că nimeni, în afară de domniile lor, nu doresc binele acestora! Modalitatea aceasta populistă și, mai ales, periculoasă de a face parlamentarism riscă să creeze la nivelul populației beneficiare frustrări imense ca urmare a unui limbaj și a unei activități necontrolate și, mai mult, meschine. Niciuna, dar niciuna dintre inițiativele pesediste nu are susținere financiară într-un buget al asigurărilor sociale care a atins un deficit enorm”.
Recalcularea pensiilor, propunerea PNL
Dorin Dobra a conchis: ”Limbajul adoptat de PSD în acest domeniu pune în pericol nu doar stabilitatea țării, ci însăși funcționarea mecanismelor bugetare. Dar pesediștii știu asta, însă pe ei îi interesează doar voturile de la viitoarele alegeri. Singura soluție în acest domeniu atât de vulnerabil și, tot mai des, inechitabil, este soluția asumată de PNL, anume recalcularea după o formulă corectă a tuturor pensiilor din România și, totodată, eliminarea calculelor speciale pentru pensii "dedicate". Nici parlamentarii nu vor mai avea pensii speciale ci, alături de toți cetățenii României, vor avea pensii echitabile! Categorii "speciale" n-ar trebui să mai existe, iar fondul de pensii se va împărți unitar, după o formulă onestă pentru toată lumea”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video