"Cazurile din ce în ce mai des prezentate în spaţiul public de către mass-media privind neregulile din unele unităţi spitaliceşti din Capitală demonstrează că acestea nu sunt situaţii izolate, ci ne confruntăm cu o problemă a întregului sistem medical. De aceea, consider că este absolut necesar ca în cel mai scurt timp, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii să întreprindă controale în toate spitalele din Bucureşti. Ulterior, pot fi identificate soluţii punctuale pentru fiecare dintre neregulile sesizate. Punctez că nu de puţine ori au fost prezentate cazuri în care conducerile unităţilor spitaliceşti au muşamalizat adevăratatele probleme cu care se confruntau în organizarea şi funcţionarea spitalelor pe care le gestionau. Nu este intenţia mea aceea de a declanşa o 'vânătoare de vrăjitoare' prin solicitarea acestui control amplu la nivelul spitalelor bucureştene, dar este cert că în ultimii 26 de ani, sistemul de sănătate s-a deteriorat semnificativ şi este necesară o intervenţie de urgenţă în acest domeniu", a precizat Ovidiu Raețchi.
"Medicii din România își fac treaba ireproșabil"
Deputatul PNL a adăugat: "Cazul 'Colectiv', infecţiile nosocomiale, scandalul diluanţilor, dotările deficitare din spitale, lipsa personalului medical, precum şi unele cazuri prezentate în spaţiul public care amintesc mai degrabă de Africa anilor 1900, arată necesitatea unei intervenţii rapide. Este important de precizat, în acest context, că medicii din România îşi fac treaba ireproşabil şi au un nivel de pregătire care le permite să aibă acces la cele mai renumite spitale din lume. De altfel, profesionalismul lor este apreciat pretutindeni. Dar este păcat că pe fondul unor probleme care ţin de managementul unităţilor spitaliceşti, toate aceste eforturi pot deveni zadarnice. Înţeleg că este dificil pentru un guvern tehnocrat, instalat pentru o perioadă scurtă de timp să propună soluţii radicale, dar sunt convins că partidele parlamentare vor susţine politic implementarea acestui demers, inclusiv eventualele alocări bugetare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!