Data actualizării:
Data publicării:

Liceu Târgu Mureș. Pieleanu a izbucnit la Antena 3: Este o rușine ce se întâmplă!

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Elevii de la Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureș vor merge să studieze la alt liceu. Acesta a fost anunțul ministrului Educației Liviu Pop care a adăugat: "Nu putem trece peste o decizie a instanței".

Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a anunțat joi seara că în urma primirii motivării instanței de judecată referitoare la suspendarea executării deciziei nr. 1385/31.08.2017 emisă de Inspectoratul Școlar Județean Mureș, prin care s-a înființat Liceul Teologic Romano-Catolic (LTRC) din Târgu Mureş, s-a decis arondarea elevilor și părinților acestui liceu la altă unitate școlară.

Sociologul Marius Pieleanu a spus, la Antena 3, că elevilor trebuie să li se respecte dreptul la educație.

"Avem zeci de școli liceale, chiar universitare, care nu își găsesc locul în România, nu au ce să caute, sunt inutile și îmi asum ceea ce spun, în schimb, înființarea unui liceu care să se adreseze confesiunii romano-catolice, ei fiind maghiari etnici, este un mare scandal și o mare tragedie națională. Eu nu discut partea politică. În mod evident, Viktor Orban exploatează acest lucru pentru că are nevoie de voturi, sunt alegeri în curând. Domnule ministru, vă rugăm să dați un ordin și să înființați liceul! Este o rușine pentru noi ce se întâmplă!", a zis Marius Pieleanu.

"Este vorba despre niște copii care vor să studieze ritul romano-catolic! Vorbesc despre educație. Dați dreptul acelor tineri de la Târgu Mureș să facă școala pe care o doresc!", a mai spus sociologul.

[citeste si]

Ministrul Liviu Pop a spus că elevii vor fi arondați la o altă unitate școlară din punct de vedere juridic. "Noi avem toate pârghiile pentru a le asigura dreptul la educație!", a mai zis Liviu Pop.

"Voiam să vă sugerez un lucru. Sunteți în primul rând pedagog și, după aceea, politician. Vă rog să vă puneți în pielea unuia dintre cei 600 de copii care acum sunt aruncați dintr-o parte în alta și nu știu la liceu sunt. Este o mare problemă", a adăugat Marius Pieleanu.

Ministrul a adăugat: "Elevii vor avea aceiași profesori. Nu schimbăm nici clasele și nici profesorii care predau la clase".

"Cu ce rămânem după acest scandal? La 100 de ani de la Marea Unire, România nu poate asigura, într-un mod complet și rezonabil, dreptul la educație unei părți a minorității etnice a maghiarilor. Acești elevi au sentimentul de înstrăinare! Dați-le dreptul acestor copii, care sunt ai noștri, la educație!", a conchis Marius Pieleanu.

Scandalul privind desființarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș a avut ca punct culminant o decizie a Tribunalului Mureș din 13 iunie 2017 prin care a fost anulată decizia din august 2015 a Inspectoratului Școlar Mureș care reglementa înființarea noii unități școlare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel