"Consiliul de securitate solicită tuturor părţilor să pună în aplicare pe deplin acordul de încetare a focului (din 23 octombrie) şi îndeamnă statele membre să respecte şi să susţină punerea pe deplin în aplicare a acordului", se menţionează în comunicat.
Potrivit ONU, aproximativ 20.000 de soldaţi şi mercenari se aflau încă în Libia la sfârşitul anului 2020, iar până în prezent nu a fost observată nicio mişcare de retragere.
"Consiliul de Securitate solicită respectarea deplină a embargoului ONU asupra armelor de către toate statele membre, în conformitate cu rezoluţiile relevante ale Consiliului de Securitate", se mai arată în declaraţie.
Acest embargo, impus în 2011, a fost încălcat în mod regulat ani de zile, potrivit experţilor ONU. Raportul anual al acestor experţi urmează să apară în zilele următoare.
Printre străinii din Libia se numără ruși, turci, sirieni
În trecut, aceşti experţi au denunţat în special prezenţa în Libia a mercenarilor ruşi, a soldaţilor turci şi a grupărilor armate formate din sirieni, ciadieni şi sudanezi.
"Consiliul de Securitate recunoaşte necesitatea planificării dezarmării, demobilizării şi reintegrării grupărilor armate, precum şi a reformei sectorului de securitate şi a instituirii unei arhitecturi de securitate incluzive, sub conducere civilă, pentru întreaga Libiei", potrivit declaraţiei menţionate, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video