Data publicării:

Liberalul Alin Nica, revocat din funcția de membru al Consiliului Naţional de Integritate. Propunerea PSD, adoptată în cadrul Comisiei juridice

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
Alin Nica / Foto: Facebook
Alin Nica / Foto: Facebook
Propunerea PSD de revocare din funcţie a lui Alin Nica (PNL Timiş) a fost adoptată în Comisia juridică a Senatului.

Propunerea PSD de revocare a liberalului Alin Nica din funcţia de membru al Consiliului Naţional de Integritate a fost adoptată marţi, cu majoritate de voturi, de Comisia juridică a Senatului, transmite Agerpres.

Propunerea de revocare a preşedintelui Consiliului judeţean Timiş, lider al organizaţiei judeţene PNL Timiş, a fost susţinută de USR şi AUR.

"Cu majoritate de voturi, propunerea PSD este adoptată în cadrul Comisiei juridice şi urmează să fie sesizat plenul", a anunţat preşedintele Comisiei juridice, senatorul liberal Cristian Ţâgârlaş, după încheierea dezbaterilor în cadrul cărora au fost analizate argumentele lui Alin Nica, din scrisoarea pe care acesta a adresat-o Biroului permanent al Senatului, în care solicita respingerea cererii grupului PSD din Camera Deputaţilor privind revocarea sa din funcţia de membru al Consiliului Naţional de Integritate.

Ce s-a discutat în cadrul dezbaterilor



În cadrul dezbaterilor, deputatul PSD Laura-Mihaela Moagher a spus că social-democraţii menţin cererea colegilor lor de la Camera Deputaţilor privind revocarea din funcţie a lui Alin Nica.

La rândul său, Cristian Ţâgârlaş s-a declarat împotriva propunerii PSD, afirmând că Alin Nica a avut o manifestare "corectă", iar prezumţia de nevinovăţie este un element "extrem de important", este un principiu care se află la baza democraţiei, iar acesta nu poate fi depăşit de niciun fel de interes, "chiar dacă un interes politic".

"Îmi menţin punctul de vedere, respectiv prezumţia de nevinovăţie este un element extrem de important, un principiu pe care se află democraţia practic. Există aceste principii, nu pot să fie depăşite de nimeni şi pe niciun fel de interes, chiar dacă este un interes politic, care poate să aibă un anumit scop curativ. În altă ordine de idei, dispoziţiile legale incidente clasifică persoanele care pot ocupa astfel de funcţii în Consiliul Naţional de Integritate. Nicio condiţie, respectiv niciun element de acolo nu a fost încălcat de către domnul Nica. De altfel, cei care l-au propus - structura aferentă, consiliile judeţene - îşi menţin această poziţionare, Senatul nu poate să revoce intempestiv un mandat decât dacă una dintre condiţiile care stau la baza numirii lui ar fi încetat. Nu există decât o sesizare făcută de către ANI către Parchetul General. Există prezenţa de nevinovăţie (...). De altfel, manifestarea domnului Nica a fost corectă, colegii de la PSD nu au avut răbdare ca să fie comunicată tuturor membrilor comisiei şi să putem discuta pe cale de cunoştinţă, motiv pentru care eu sunt împotriva acestei solicitări. Am pregătit un punct de vedere scris, pe care îl voi comunica colegilor mei după încheierea şedinţei şi urmează să-l prezint mâine în plenul Senatului", a spus Cristian Ţâgârlaş.

De ce a fost cerută demisia liderului organizaţiei judeţene PNL Timiş



Cristian Ţâgârlaş a făcut trimitere la cazul primarului Sectorului 5, Cristian Popescu - Piedone, care a fost achitat şi a revenit în primărie.

"Cazuistica chiar recentă, în care primarul Sectorului 5 a fost achitat şi a revenit în primărie după ce a ispăşit un număr mare de zile în puşcărie, ar trebui să ne atragă atenţia asupra consecinţelor pe care le putem avea dacă nu respectăm acest drept", a conchis vorbitorul.

Organizaţia PSD Timiş a transmis, săptămâna trecută, un comunicat de presă în care i-a cerut liderului PNL Timiş să demisioneze din CNI, deoarece se află "într-un mare conflict de interese din moment ce are atribuţii de control asupra unei instituţii care îl cercetează".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel