Data actualizării:
Data publicării:

Proteste VIOLENTE în Liban. Mesajul Ambasadei SUA pentru manifestanți

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ambasada SUA în Liban a postat sâmbătă pe Twitter un mesaj în sprijinul protestelor antiguvernamentale ce zguduie capitala Beirut şi în care se afirmă că 'poporul libanez a suferit prea mult şi merită să aibă lideri care îl ascultă', informează dpa şi Reuters.

Liderii libanezi ar trebui să 'schimbe cursul pentru a răspunde cererilor populare de transparenţă şi responsabilitate', adaugă ambasada americană în postarea sa, în timp ce mii de protestatari se confruntau cu forţele de ordine în preajma clădirilor guvernamentale din întreaga capitală.

'Îi susţinem în dreptul lor de a protesta paşnic şi îi încurajăm pe toţi cei implicaţi să se abţină de la violenţe', mai scrie ambasada.

Youtube video image

Pe străzi s-au auzit împuşcături, iar un ofiţer de poliţie a fost ucis în timpul confruntărilor soldate cu cel puţin 238 de răniţi, dintre care 63 au ajuns la spital, conform informaţiilor furnizate de Crucea Roşie libaneză.

'Voi prezenta luni un proiect de lege pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate', a declarat Diab într-o intervenţie televizată. 'Chem toate partidele politice să fie de acord cu următoarea etapă ... Sunt alături de libanezii care aspiră la schimbare'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel