Data publicării:
Lia Olguţa Vasilescu, trimisă în judecată de DNA
Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a fost trimisă marţi în judecată de procurorii anticorupţie sub acuzaţiile de luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, anunță RTV.
În același dosar au mai fost trimiși în judecată PREDA RADU COSMIN, la data faptelor administratorul public al Craiovei, pentru complicitate la luare de mită și instigare la spălare de bani, și POPESCU ELENA DANIELA, la data faptelor reprezentant al unei asociații non profit, sub acuzația de complicitate la luare de mită și spălare de bani.
Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulți oameni de afaceri au fost determinați de candidatul Vasilescu Lia Olguța, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obținerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a PSD.
În cadrul „donațiilor” respective, inculpata Vasilescu Lia Olguța a primit de la un om de afaceri, ca urmare a exercitării influenţei sale politice, suma de 25.000 euro pentru plata concertului susţinut de un artist străin, bani pe care i-a remis cash (plus încă 25.000 euro, a căror provenienţă nu a fost stabilită), în preziua concertului din 14.05.2012, unei persoane organizator evenimente. Aceasta din urmă a achitat suma totală de 50.000 euro staff-ului artistului respectiv, conform contractului depus la dosarul cauzei.
În același context și în aceeași calitate, inculpata și-a folosit influența în scopul obținerii de la un alt om de afaceri a unor materiale electorale conținând imaginea candidatului Lia Olguța Vasilescu și sloganuri de campanie electorală, în valoare de 44.241,96 euro.
Materialele respective, utilizate de inculpata Vasilescu Lia Olguța în campania electorală, au fost realizate de o firmă în baza unui contract fictiv încheiat cu societatea omului de afaceri, documentul având ca obiect imprimarea de materiale promoţionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News