Data publicării:

Lewandowski, tur de forţă în Bundesliga. A ajuns la 28 de goluri în acest sezon

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Lewandowski marchează o dublă în victoria cu Greuther Furth și ajunge la 28 de goluri în Bundesliga.

Bayern Munchen s-a impus duminică, pe teren propriu, în fața ultimei clasate din Bundesliga, Greuther Furth, cu scorul de 4-1, după ce oaspeții deschiseseră scorul în prima repriză. Lewandowski a marcat o dublă și rămâne lider în clasamentul golgheterilor din Bundesliga, cu 28 de goluri.

Bavarezii s-au văzut conduși spre finalul primei reprize, când suedezul Branimir Hrgota a deschis scorul, în minutul 42. Lewndowski a replicat în primul minut, după reluarea jocului, acesta egalând din situație unu la unu, după o pasă primită de la Choupo-Moting.

Sebastian Griesbeck a făcut apoi cadou golul de 2-1, trimițând în proprie poartă în minutul 61. Peste 10 minute, colegul său Marco Meyerhofer a nimerit bara porții bavareze, cu un șut din careu. Lewandowski a dus scorul la 3-1, în minutul 82, cu o lovitură de cap, la capătul unui corner executat de Niklas Sule, ajungând cu acest gol la cota 28 în Bundesliga, în 23 de meciuri jucate.

Choupo-Moting a închis tabela în primul minut suplimentare de joc, cu o execuție simplă, din fața porții, după o pasă primită de la Gnabry. Bayern continuă să conducă în clasament cu 55 de puncte, având un avans de 6 puncte în fața Borusiei Dortmund, transmite Mediafax.

Citeşte  şi: Cu Vlad Chiricheș titular, Sassuolo a învins Inter Milano pe San Siro

Internaționale Milano a ajuns duminică seara șa a 3-a partidă fără victorie, fiind învinsă în mod surprinzător, chiar pe San Siro, de Sassuolo, echipa românului Vlad Chiricheș, care a fost titular. Milanezii au fost învinși cu 2-0, cu două goluri marcate în prima jumătate de oră.

Raspadori a deschis scorul în minutul 8, cu un șut din interiroul careului, după ce cu puțin timp înainte, colegul său Junior Traore ratase o ocazie importantă, cu un șut ce a ocolit foarte puțin poarta.

Gianluca Scamacca a majorat scorul la 2-0, în minutul 26, cu o lovitură de cap din apropiere, cu care a fructificat o centrare de la Junior Traore.

Sassuolo a fost la un pas de 3-0 când Domenico Berardi a șutat în bară, în minutul 39.

Debutul reprizei secunde a fost dominat de duelul dintre portarul Andrea Consigli și Edin Dzeko, ultimul nereușind să-și învingă adversarul în două ocazii.

Sassuolo a mai avut două ocazii de a majora, prin același Raspadori, înainte ca Inter să marcheze un gol anulat cu ajutorul VAR, pentru un henț, în minutele suplimentare de joc.Inter Milano rămâne pe locul 2 în Serie A, cu 54 de puncte, cu 2 mai puține ca rivala AC Milan, dar și cu un meci mai puțin jucat.

Sassuolo face 33 de puncte și o depășește pe Empoli în clasament, urcând pe locul 11.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel