Data publicării:

Leul s-a depreciat din nou. Cursul BNR a urcat la 4,5447 lei/euro

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp
depreciere leu
depreciere leu

Leul  a continuat să se deprecieze în prima parte a sesiunii interbancare de vineri, astfel că Banca Naţională a României a publicat un curs de referinţă în creştere cu 1,57 bani, la 4,5447 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele 7 luni şi foarte aproape de maximul din 2013. În sesiunea de joi, rata de schimb a fost de 4,5290 lei/euro.

 O rata de schimb superioară, de 4,5535 lei/euro, a fost publicată de banca centrală la 7 iunie. Acest nivel reprezintă si nivelul maxim al anului precedent.

 Leul a început să scadă semnificativ încă de miercuri seara, după declaraţia guvernatorului Mugur Isărescu, care spunea că moneda națională ar  trebui să  scadă după reducerea dobânzii şi a rezervelor minime obligatorii la lei, precizând, totodată, că se teme că un astfel de scenariu s-ar putea să nu aibă loc, deşi deprecierea din ultima perioada a fost de numai 1%. Guvernatorul BNR a calificat, totodată, variaţii de 5% ale leului drept "normale".

 Leul a pierdut teren şi faţă de dolarul american, rata de referinţă leu/dolar urcând la 3,3432 lei/dolar, atingând, astfel, cel mai ridicat nivel din 18 septembrie. La data menţionată, cursul a fost de 3,3504 lei/dolar.

Totodată, cursul de referinţă leu/franc elveţian a crescut de la 3,6616 lei/franc la 3,6822 lei/franc.

 Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

La deschiderea şedinţei interbancare, euro a fost cotat la 4,5370 - 4,54 lei/euro, peste intervalul înregistrat joi seara, când schimburile s-au perfectat la 4,5300 - 4,5325 lei/euro.

Dobânzile afişate vineri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au rămas la 0,57 - 1,08% pe an. Dobânzile sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată în prezent la 4% pe an, minim istoric.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel