Data publicării:

Les Films de Cannes à Bucarest, 19-25 octombrie

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc între 19 şi 25 octombrie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu din Bucureşti. Cu toate că se află abia la a treia ediție, evenimentul este mult așteptat de cinefili pentru că aduce în premieră filme și regizori consacrați.

Autor: Diana-Monica Vulpescu

Se anunță 7 zile de filme care au fost premiate sau selecţionate la Cannes, întâlniri cu regizori şi masterclass-uri, care vor face ca această toamnă să fie una mult așteptată de iubitorii de filme și festivaluri.

Proiecțiile vor începe cu filmul 7 days in Havana, pe 19 octombrie și se vor încheia cu filmul lui Cristian Mungiu, După Dealuri.

Organizatorii dezvăluie că 7 Days in Havana/ 7 zile la Havana e un instantaneu al Havanei de astăzi, portretul unui oraș eclectic și tânăr aflat într-un moment de cotitură al istoriei sale, care nu va mai fi la fel  peste câțiva ani.

Asta i-a atras pe regizori atât de diferiți precum Benicio del Toro, Pablo Trapero, Julio Medem, Elia Suleiman, Gaspar Noé, Juan Carlos Tabio, Laurent Cantet. Filmul a câștigat premiul „Un Certain Regard, Cannes 2012”.

Ultima zi se încheie cu proiecția filmului După dealuri, al lui Cristian Mungiu, care a câștigat premiul pentru scenariu şi dublu premiu de interpretare la Cannes.  Filmul spune povestea a două fete care cresc împreună și se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

 Mai multe detalii despre filme sunt disponibile pe site-ul oficial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel