Leonard Orban: CE amenință cu suspendarea unui program finanțat cu fonduri UE
România riscă suspendarea unui program finanțat cu bani europeni, a declarat ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban la The Money Channel, afirmând că experții Comisiei Europene sunt mult mai vigilenți după ce anul trecut au descoperit mai multe nereguli în folosirea fondurilor UE.
"Nu vreau să numesc un program, dar ne ameninţă în momentul de faţă riscul suspendării unui program. Sper să reuşim să-l evităm, aşa cum am reuşit să deblocăm procesul, sper să reuşim să-l deblocăm. Odată ce, anul trecut, Comisia Europeană a constatat probleme în programele finanţate din bani europeni, acum este extrem de vigilentă", a spus Orban.
Din cele declarate de către ministrul Afacerilor Europene reiese că autorităţile române ar trebui să dea dovadă de responsabilitate și să acționeze ân așa fel, încât să evite orice fel de risc.
În opinia lui Leonard Orban, momentul în care se va cunoaște dacă programul a scăpat de suspendare va fi începutul lunii martie.
”La începutul lunii martie vom putea răsufla uşuraţi pentru un program. Nu se va mai repeta ce a fost anul trecut, adică o suspendare, chiar dacă a fost pe o bază informală, pentru toate programele. Acum, dacă va exista o întrerupere formală a plăţilor va fi pentru un program sau pentru altul. Nu va mai fi general".
Comisia Europeană a blocat, în iunie anul trecut, plăţile pe o axă din Programul Operațional Regional, după ce a constatat nereguli în achiziţiile publice, iar România a suspendat, o lună mai târziu, expedierea cererilor de rambursare pentru toate programele finanțate din fonduri structurale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News