Data publicării:

Legumele și fructele din piețe cu cel mai ridicat nivel de pesticide, conform testelor autorităților

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa Foto: FreePik
Sursa Foto: FreePik
Situația din piețele din România este gravă. Legumele vândute pe tarabe conțin cantități mari de pesticide. Cele mai afectate sunt roșiile cultivate local. Nici legumele importate nu sunt lipsite de pesticide. În fructe și legume precum portocalele, căpșunile, vinetele și dovleceii aduse din Turcia și Egipt, s-au găsit pesticide.

Este perioada în care fructele și legumele românești sunt la mare căutare, dar din păcate, și pesticidele sunt prezente. Aceste substanțe, deși utilizate pentru a preveni bolile plantelor, sunt periculoase atunci când sunt consumate. Problema apare când producătorii le aplică în exces, făcând astfel fructele și legumele nesigure pentru clienți.

În acest an, Autoritatea Fitosanitară a intensificat controalele și testările pentru pesticide, descoperind tot mai multe nereguli. Din cele 1.884 de probe analizate în laborator, 25 de legume și fructe au fost găsite cu niveluri de pesticide peste limitele admise.

Majoritatea neregulilor au fost identificate la roșii. Mai precis, 7 probe de tomate conțineau substanțe nocive pentru consum, toate provenind de la producători din Matca, județul Galați.

Au fost descoperite și alte probe neconforme

Au fost descoperite și alte probe neconforme: 5 de ceapă verde, 3 de spanac, 3 de căpșuni, 2 de mărar, 2 de pătrunjel, precum și câte o probă de mere, fasole verde și vinete.

Anul trecut, în aceeași perioadă, au fost descoperite doar 10 neconformități, ceea ce înseamnă că numărul probelor neconforme a crescut enorm. Un posibil motiv este faptul că în acest an au fost efectuate de două ori mai multe teste și controale. Autoritățile au dorit să verifice mai riguros utilizarea pesticidelor de către producători.

Chiar și legumele și fructele importate nu sunt complet sigure. Până în luna mai, ANSVSA a identificat 22 de produse cu niveluri de pesticide care depășeau limitele admise, majoritatea provenind din Turcia și Egipt. Printre acestea se numără căpșunele, rodiile, portocalele, roșiile, vinetele și dovleceii. De asemenea, au fost detectate pesticide și în merele importate din Ucraina și Polonia, precum și în mărarul provenit din Iran, conform Antena 3 CNN. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel