Data publicării:

Legile Justiției. Toader, posibilă OUG: Câteva soluții

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Tudorel Toader
Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat  la Strasbourg că va discuta cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia pentru a vedea în ce măsură sunt posibile anumite preluări din recomandările acestui organism cu privire la legile justiţiei şi că are câteva soluţii pentru o posibilă ordonanţă de urgenţă.

"Avem legile justiţiei, Cod penal, Cod de procedură penală, cum ştie românul în general - reforma în domeniul Justiţiei. Avem un draft, o opinie intermediară a Comisiei de la Veneţia cu referire la respectarea standardelor. Vorbim acum nu de Codul penal, Cod de procedură penală, care se află în examinare, în controlul de constituţionalitate. Vorbim, aşadar, numai de cele trei legi ale justiţiei. Urmează ca preşedintele să promulge încă una dintre cele trei legi", a afirmat Tudorel Toader la Digi 24.

El a adăugat că legile justiţiei se află, în prezent, aproape de parcursul final legislativ.

"Parcurs lung, durează din 2015, ca să spună acei critici cu modificările că nu au fost dezbateri în trei ani de zile. Eu nu îmi amintesc ca vreo lege să dureze trei ani de zile în care să fie adoptată (...) Voi vorbi cu reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia, să vedem în ce măsură sunt posibile anumite preluări din recomandările Comisiei, anumite racordări ale normelor juridice la standardele europene. Eu am câteva soluţii, pe care le am în vedere, pentru o posibilă ordonanţă de urgenţă. Nu toate (modificările, n.r.). Sunt câteva", a mai declarat Toader.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel