Data publicării:

Legile justiției. PLUS, acțiune la nivel național

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Politica
WhatsApp

Ordonanţa de Urgenţă 7/2019, ce aduce noi modificări legilor Justiţiei, va fi atacată de Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS), începând de luni, la toate curţile de apel din ţară.

Potrivit unui comunicat transmis luni, PLUS va depune cereri la toate curţile de apel din ţară, prin care va solicita sesizarea CCR cu privire la neconstituţionalitatea OUG 7/2019. 'Sprijinim total acţiunile societăţii civile profund îngrijorate de situaţia din Justiţie şi de actele iniţiate de ministrul Justiţiei. E nevoie de acţiuni concrete care să permită constatarea şi eventuala anulare a ordonanţei prin care Tudorel Toader încearcă să subordoneze politic parchetele din România. Una dintre soluţiile posibile este această contestare la instanţele din toată ţara în speranţa că, astfel, se va ajunge rapid la Curtea Constituţională', precizează preşedintele PLUS, Dacian Cioloş.

Un atac la statul de drept

 

Liderul PLUS susţine că ceea ce se petrece în România este un atac la statul de drept şi sistemul judiciar, fără nicio legătură cu vreun program economic sau cu apărarea drepturilor omului. 'Este mai mult decât reprobabil ce se întâmplă şi suntem decişi să folosim toate mijloacele legale accesibile. Fiecare cetăţean trebuie să înţeleagă că e nevoie să rezistăm şi să ne implicăm politic în aceste momente care vor defini România în anii care vin. Ceea ce se petrece nu are nicio legătură cu vreun program economic sau cu apărarea unor valori naţionale sau a drepturilor omului, aşa cum încearcă să mintă coaliţia guvernamentală. Este un atac la statul de drept şi la sistemul judiciar, astfel încât cei care i-au furat şi minţit pe cetăţenii acestei ţări să scape de puşcărie. Cu fiecare leu care s-a furat am fost păgubiţi cu toţii de spitale, de şcoli şi de şosele. Din acest motiv, suntem datori să luptăm cu toţii împotriva celor care distrug sistematic viitorul nostru şi al copiilor noştri', arată Dacian Cioloş. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel