Legile Justiţiei, recomandări Comisia de la Veneţia. Gorghiu: Gata, e istorie povestea lor!
Alina Gorghiu a publicat, pe pagina sa de socializare, un comentariu referitor la ultimele discuţii pe tema modificărilor aduse legilor Justiţiei şi a recomandărilor făcute de Comisia de la Veneţia.
Iată ce mesaj a transmis Alina Gorghiu: "Spuneam acum 2 zile că diagnosticul Comisiei de la Veneția va fi devastator! I-a lovit din plin pe cei din PSD-ALDE (trebuie modificate toate amendamentele la codul penal și codul de procedură penală), deși au avut toate avertismentele și semnele ca acest experiment odios se va termina prost. Gata, e cam istorie cu povestea lor că fac aceste modificări exclusiv pentru a diminua abuzurile, pentru a ucide “statul paralel”.
La asemenea concluzie de azi a experților internaționali se impune o demisie de onoare a ministrului Toader, care se fălește ca e membru al acestei structuri, chiar la al doilea mandat. Domnule ministru, ce rusine v-au dat colegii Dvs azi...nu stiu cum o suportați, sincer! De Dragnea, care e autorul moral al acestei povesti, instigatorul adică, ce să mai zic?! Că el nu doarme, nu mănâncă, doar croșetează cum să scape de belelele din instanță!
Pentru toată lumea: Comisia de la Veneția a recomandat astăzi autorităților române să modifice complet amendamentele aduse ambelor coduri, penal și de procedură penală, printr-un proces de consultare cuprinzător și să vină cu propuneri legislative coerente și solide care să aibă sprijinul larg al societății românești și care să respecte standardele europene și deciziile Curții Constituționale."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News