Data actualizării:
Data publicării:

Legile justiției la CCR. Chirieac: Campanie electorală ca a lui Băsescu, în 2004. Haideți, BĂIEȚI, la țepe

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Bogdan Chirieac a comentat decizia președintelui Klaus Iohannis de a retrimite la Curtea Constituțională legile justiției și de a sesiza Comisia de la Veneția. Analistul spune că este îngrijorat de faptul că președintele a folosit un clișeu de campanie utilizat de Traian Băsescu în anul 2004. 

"Ne așteptam la acest lucru. Singura problemă este că domnul președinte Klaus Iohannis își începe campania electorală cu discursul lui Traian Băsescu din 2004. E în regulă, nu sunt bune legile acestea, dar unde a fost președinția când au fost elaborate? Ce soluții are președinția împotriva abuzurilor? Abuzurile sunt arhicunoscute, le-am văzut la televizor cu toții. Cum s-a ajuns în această situație în care societatea românească a fost blocată din cauza abuzurilor din justiție? Ce este de făcut în această situație? Președintele alege să ia o pauză, în sensul în care intrarea în vigoare a legilor se amână un timp, până când onorabila Curte Constituțională care s-a pronunțat o dată pe aceste legei, se va pronunța din nou," a spus Bogdan Chirieac la România TV.

Comisia de la Veneția nu face minuni 

Analistul spune că sesizarea Comisiei de la Veneția nu va schimba nimic, pentru că legile au fost croite pe model occidental. 

"Comisia de la Veneția nu face minuni, pentru că legile sut desenate ca în occident, în acest moment. Care e problema, că muți o secție pentru magistrați de la DNA, la Parchetul General? Ce mai este acolo semnificativ, că dacă vrei să devii din procuror judecător trebuie să o iei de jos? Atenție, vorbim despre legile justiției, nu despre modificarea codurilor penale cerute chiar de către CCR, acolo unde sunt multe schimbări de făcut, cerute chiar de Curtea Constituțională, care din nefericire nu au fost încă realizate de Parlament," a mai spus Chirieac.

Referendum pe tema justiției? 

Întrebat dacă se așteaptă la un referendum pe tema justiției, Bogdan Chirieac a continuat:

"Mă aștept la un astfel de referendum, singura problemă este că participarea va fi dezamăgitoare. Va fi o întrebare politică, de genul: 'Sunteți de acord cu continuarea luptei împotriva corupției? Deci, toată lumea, dintre cei care participă vor spune evident, da. Este un instrument electoral. Problema este că președintele nostru, care are o altă anvergură, merge pe campania electorală a lui Traian Băsescu din 2004, cu faimoasele 'haideți băieți la țepe, la Piața Victoriei'. Apoi un deceniu au tot fost țepe," a mai spus analistul. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel