Legi justiție. Tudorel Toader-ambasador Germania, întâlnire
Proiectul de modificare a legilor Justiţiei s-a aflat printre temele discutate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, cu ambasadorul Germaniei în România, Cord Meier-Klodt.
Ministrul Tudorel Toader şi secretarul de stat Marieta Safta au primit vizita ambasadorului Germaniei în România, Cord Meier-Klodt, însoţit de Matthias Mau, consilier pe teme juridice în cadrul ambasadei.
"Discuţiile au vizat proiectul legii de modificare şi completare a Legilor justiţiei, respectiv Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii", se precizează în comunicat.
Cu această ocazie, arată sursa citată, ministrul Justiţiei a arătat faptul că procedura de numire în funcţiile de conducere la Ministerul Public va fi supusă unui aviz al Comisiei de la Veneţia. Cu referire la Inspecţia Judiciară, a subliniat din nou necesitatea consolidării independenţei acesteia, inclusiv prin organizarea acestei instituţii în mod autonom, atât faţă de Consiliul Superior al Magistraturii, cât şi faţă de Ministerul Justiţiei.
Totodată, precizează MJ, partea română a subliniat strânsa legătură cu Comisia Europeană, urmând să aibă loc o întrevedere la nivel înalt cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, după finalizarea, de către Ministerul Justiţiei, a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legilor Justiţiei.
"Ambasadorul Meier-Klodt a reiterat interesul comun ca România să îndeplinească, cât de curând posibil, recomandările remanente din raportul MCV al Comisiei Europene din ianuarie 2017. În acest context, ambasadorul a subliniat importanţa majoră a garantării independenţei justiţiei, cea care a contribuit, în mare măsură, la clădirea încrederii partenerilor străini în consolidarea statului de drept în România", relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News