USR somează PSD-ALDE să dea curs apelului celor şapte ambasade europene referitor la modificarea Legilor Justiţiei şi să ceară avizul Comisiei de la Veneţia. Potrivit USR, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu vor îndepărta România de Franţa şi Germania dacă ignoră apelul de transparenţă făcut de cele şapte ambasade.
”Consecinţele vor fi pierderea credibilităţii în faţa partenerilor externi şi îndepărtarea de zona euro şi de spaţiul Schengen”, susţine USR.
”Guvernarea PSD-ALDE nu va putea să scoată România din UE, dar, după derapajele Poloniei şi Ungariei, Comisia Europeană nu va mai fi la fel de indulgentă ca până acum cu statele care nu respectă deciziile şi valorile europene, astfel încât riscăm tăieri de fonduri sau chiar opţiunea nucleară de suspendare a dreptului de vot. România va fi ruşinea Europei în anul în care va celebra Centenarul şi riscă în 2019 să-şi compromită complet potenţialul de a avea o Preşedinţie a Consiliului UE măcar onorabilă”, a declarat deputatul USR Matei Dobrovie, membru al Comisiei de politică externă.
[citeste si]
”Interesele personale ale liderilor actualei coaliţii de guvernare de a zădărnici lupta împotriva corupţiei conduc la apropierea de ţările din Grupul de la Vişegrad, ai căror lideri s-au remarcat prin subminarea democraţiei şi a statului de drept. De altfel, domnii Tăriceanu şi Dragnea şi-au exprimat deschis admiraţia pentru modelul iliberal polonez”, mai menţionează sursa citată.
Comparație România-Turcia
”România riscă să devină un stat iliberal în care principiul separaţiei puterilor este abolit, iar majoritatea parlamentară îşi subordonează toate instituţiile. PSDragnea deţine deja controlul asupra Parlamentului şi Guvernului şi nu mai are nevoie decât de cel asupra Justiţiei. Revoluţia legislativă a PSD-ALDE din ultimele 2-3 săptămâni merge mai departe şi este comparabilă ca amploare cu cea a Fidesz-ului lui Viktor Orban în Ungaria şi a PiS în Polonia. În toate cazurile, nu se mai ţine cont deloc de avertismentele Comisiei Europene sau de protestele de stradă ale societăţii civile. Orice abuz este justificat ca în Turcia de Erdogan prin legitimitatea absolută conferită de votul popular”, a mai afirmat Matei Dobrovie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă