LEGI JUSTIȚIE, DEZBATERE PE. Claudia Țapardel, mesaj dur către Vera Jourova
Europarlamentara PSD Claudia Țapardel a avut o poziție vehementă în fața campaniei de dezinformare cu privire la Legile Justiției din România. Claudia Țapardel s-a adresat plenului PE și comisarului european pentru justiție, Vera Jourova.
”Să vorbim despre justiție televizata, despre cariere si imagine publică distruse în urma unor dosare bazate pe probe neconcludente și puțin solide, care în final au fost soluționate cu neînceperea urmăririi penale sau chiar au fost clasate.
Regret că ne aflam din nou în fața unei campanii murdare de dezinformare la adresa României și că suntem într-o situație extrem de periculoasă în care se contestă acțiuni legitime ale unui Parlament național.
Ceea ce nu ați înțeles este că astăzi vorbim despre niște legi ale justiției din Romania care au ca obiectiv respectarea drepturilor și ale libertăților civile ale cetățenilor români și respectarea principiului prezumției de nevinovăție.
[citeste si]
Poate că ar trebui să discutăm aici, în forul democrației europene, despre sutele, dacă nu miile de vieți distruse în România, prin nerespectarea acestui principiu consfințit de legislația europeană. Și anume principiul nevinovăției.
Să vorbim despre justiție televizată, despre cariere si imagine publică distruse în urma unor dosare bazate pe probe neconcludente si puțin solide, care în final au fost soluționate cu neînceperea urmăririi penale sau chiar au fost clasate.
Când vorbim despre Legile Justiției vorbim despre un pachet de legi care a fost dezbătut luni întregi, împreună cu asociațiile profesionale, precum și la nivelul Parlamentului național. Iar amendamentele depuse sunt emanația acestui proces de consultare.
Aceasta este realitatea in Romania” este discursul Claudiei Țapardel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News