Legi anti-cămătarie, legea leasing-ului. Daniel Zamfir: Am eliminat un abuz
Senatorul Daniel Zamfir a transmis un mesaj referitor la pachetul de legi anti-cămătărie, respectiv legea leasing-ului.
'AM ELIMINAT UN ABUZ. Legea leasing-ului a trecut de Comisia economica a Senatului, urmând să intre mâine în plen. Procedura prin care se va valorifica bunul utilizat va fi una transparentă. Bunurile vor fi vândute de utilizator la prețul pieței, suma obținută urmând să acopere suma restantă. S-a terminat cu nedreptatea din vechea legea când societatea de leasing îți lua bunul, îl vindea mult sub prețul pieței, iar utilizatorul mai avea de plătit suma până la finalul contractului, deși a fost deposedat de bunul respectiv. #faraAbuzuri #vremdreptate' a scris Daniel Zamfir, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News