În mijlocul unei poienițe de stejar, timpul a rămas în loc. De sute de ani, spun sătenii, dăinuie inima din mijlocul pădurii denumită "Poiana dragostei". Acum, ar putea deveni dintr-un loc de poveste într-o zonă turistică de succes. Autoritățile din Alba vor să o transforme în arie protejată și să o folosească ca imagine a județului.
Nimeni nu știe cum a luat naștere inima. Sătenii știu, din tată în fiu, că inima a apărut în urmă cu sute de ani, în mijlocul a 260 de hectare de pădure. Localnicii din Bucerdea Vinoasă, localitate aflată la trei kilometri de pădurea de stejar, își amintesc că, pe vremuri, se întâlneau în poieniță și încingeau hore de răsuna tot codrul.
"De aia i-a ramas numele de Poiana Dragostei. Cum au lăsat-o bătrânii, așa am găsit-o și noi" spun localnicii, potrivit stirileprotv.ro.
În apropierea poieniței sunt stâncile numite Piatra Craivii. Aici, legenda spune că sunt ascunse comori de pe vremea dacilor. Bătrânii spun că cei care au încercat să le găsească nu s-au mai întors. Stigătele lor se aud în inima pădurii.
Autoritățile din Bucerdea Vinoasă vor să amenajeze zona pentru ca turiștii să poată admira peisajul slefuit de natură.
"Această poiană, care devine reprezentativă pentru județ, va fi in viitorul apropiat o arie naturală protejată și, mai ales, va fi un brand al județului. Vom încerca pe viitor să folosim această poiană a inimii ca logo al județului" spune Rareș Tileaga, reprezentant al Centrului de Turism Consiliul Județean Alba.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent
- Iohannis, la Washington să-și ridice premiul. Chirieac: Niciun motiv să cheltui banii contribuabilului