Ziua de Buna Vestire, o sărbătoare creștină, are o sumedenie de obiceiuri păgâne, păstrate în popor. 

Etnologul Iulia Gorneanu a oferit o incursiune în timp cu ocazia sărbătorii creștine de Buna Vestire. Simbol al acestei zile este cucul, pasăre cu multiple puteri magice, conform legendelor populare. 

”Adevărat orologiu al anotimpurilor, cucul își începe cântarea în preajma echinocțiului de primăvară, de Blagoveştenie, și o poartă peste satele noastre până la solstițiul de vară, de Sânziene, după care amuțește pentru încă o vreme. Este considerată pasărea conectată cu perioada de maximă fertilitate a naturii.

Mai mult, „cucului i se ofereau ofrande rituale, ceea ce indică apartenenţa acestei păsări la cultul strămoşilor şi străvechilor divinităţi ale naturii. Acest aspect explică şi prezenţa cucului în jocurile cu măşti, unde personajele alaiului cavaleresc se numesc Cuci” (Ivan Evseev)”, a scris Iulia Gorneanu pe pagina sa de socializare. 

De ce cântă cucul doar trei luni pe an

”Încercând să-și explice de ce cântă numai trei luni pe an, țăranii au născocit nenumărate povești și legende, proverbe și ghicitori, cântece și jocuri, toate având aceeași temă centrală: cucul și cântecul lui. Unele legende spun că, de Sânziene, cucul mănâncă orz şi se îneacă, după care se transformă în uliu și pleacă pe celălalt tărâm.

Altele povestesc despre un cuc cu penele de aur, care cântă numai în cer și că, de fapt, noi o auzim pe soția lui, Sava, cea părăsită pentru că l-a înșelat cu privighetoarea. Mai este o poveste despre doi frați blestemați de tatăl lor, care se tot strigă pe nume dar nu se mai găsesc niciodată.

Și, ca misterul să fie pe măsura personajului nostru, trebuie spus că superstiții și povești despre cuc nu avem numai noi, ci și majoritatea popoarelor care îi aud cântarea. Grecii povestesc că Jupiter, pentru a o cuceri pe Hera, s-a transformat într-un cuc, nemții îl asociază cu zeul tunetului, japonezii cred că poartă pe aripi zorii de zi iar indienii îl consideră simbolul sufletului înainte şi după încarnare, trupul fiind cuibul străin în care sufletul vine să se aşeze”, a mai scris etnologul. 

Cucul, oracol al vieții

”La români, nu există nimeni cu un dar mai mare al prorocirii ca al cucului: după cântecul lui poți număra câți ani mai ai de trăit.

Cucule, puiucule!/Câți ani îmi vei dărui/ Până ce eu voi muri?

Cât mai ai de așteptat până la nuntă: Cucule, voinicule!/ Câți ani îmi vei da/ Pân’ m-oi însura?

Cucul și cântecul lui este invocat de tinerii recruți: Mie cucu’ mi-o cântat,/ Neprânzât și nemâncat,/ În cătane de plecat”, a mai scris Gorneanu. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News