Legendarul Pele a fost din nou internat în spital
Marele jucător brazilian Pele a ajuns din nou în spital.
Legendarul fotbalist brazilian Edson Arantes do Nascimento "Pele", în vârstă de 82 de ani, care a fost tratat începând de anul trecut pentru un cancer la colon, a fost spitalizat din nou miercuri, a anunţat una dintre fiicele sale, care a precizat că nu este vorba de "nicio surpriză sau urgenţă", informează Reuters.
Pele a fost internat la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, după ce i-a fost detectată o inflamaţie generalizată în organism şi o insuficienţă cardiacă decompensată, fiind supus mai multor teste, informează mass-media braziliană.
Deşi nici reprezentanţii lui Pele şi nici cei ai spitalului nu au oferit deocamdată informaţii, fiica acestuia, Kelly Nascimento, a postat un mesaj pe contul ei de Instagram pentru a-i linişti pe suporteri, în care a precizat că nu este vorba de nimic grav.
"Multă alarmă în mass-media astăzi cu privire la starea de sănătate a tatălui meu. El se află în spital pentru a-i fi reglementată medicaţia. Nu există o urgenţă sau o nouă predicţie îngrozitoare. Voi fi acolo de Anul Nou şi promit să postez nişte fotografii", a scris fiica lui Pele, în vârstă de 55 de ani, aflată în prezent în Qatar pentru a asista la Cupa Mondială.
Considerat de mulţi cel mai bun fotbalist din toate timpurile, Pele s-a operat anul trecut de o tumoare la colon, care i-a fost detectată cu ocazia unor examene medicale de rutină. Ulterior, el a început un ciclu de sesiuni de chimioterapie, fiind nevoit să meargă de câteva ori la spital, pentru a-i fi monitorizată îndeaproape evoluţia.
De atunci, starea de sănătate a lui Pele a fost înconjurată de un oarecare mister, întrucât anturajul său furnizează puţine informaţii.
Singurul fotbalist din istorie care a cucerit de trei ori Cupa Mondială (1958, 1962 şi 1970), Pele s-a confruntat cu diverse probleme de sănătate în ultimii ani acesta fiind unul dintre motivele pentru care s-a retras din viaţa publică, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului în locuinţa sa de pe litoralul din Sao Paulo, alături de familie şi prietenii apropiaţi, departe de atenţia presei.
În luna aprilie, Pele a anunţat că aşteaptă cu nerăbdare să vadă selecţionata ţării sale câştigând un nou titlu suprem, la Cupa Mondială din Qatar.
"Eşti pregătit pentru o altă Cupă Mondială? Eu sunt. Îmi doresc foarte mult să vadă echipa noastră ridicând încă o dată trofeul", a scris Pele pe reţelele de socializare, scrie Agerpres.
Pele îi cere lui Putin să 'oprească invazia' din Ucraina
Pele, legendarul jucător al echipei de fotbal a Braziliei, i-a cerut, în iunie, preşedintelui rus Vladimir Putin să 'oprească invazia' din Ucraina, într-o scrisoare publicată pe Instagram înaintea meciului de baraj pentru Cupa Mondială din 2022 dintre Ucraina şi Scoţia (3-1), transmite AFP.
'Vreau să utilizez meciul de azi ca pe o oportunitate de a face o solicitare: opriţi invazia. Absolut nimic nu justifică o asemenea violenţă', a scris 'Regele' Pele în scrisoarea adresată lui Putin.
'Astăzi, ucrainenii încearcă să uite, cel puţin 90 de minute, de tragedia care loveşte ţara lor. Să încerce să se califice pentru o Cupă Mondială este deja o misiune dificilă. Este aproape imposibil cu atâtea vieţi în joc', a adăugat Pele, care urmează un tratament de chimioterapie pentru o tumoare de colon detectată în septembrie. 'Am trăit opt decenii, timp în care am văzut războaie şi discursuri pline de ură ale unor conducători în numele siguranţei popoarelor lor. Nu mai putem reveni la acea epocă, trebuie să evoluăm', a insistat Pele, în vârstă de 81 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News