Legea taximetriei. Uber și Taxify, solicitare către Guvern
Reprezentanții companiilor Uber și Taxify au trimis o solicitare către Guvernul României pentru a amâna o potențială Ordonanța de Urgență.
În poziția comună a companiilor Uber și Taxify se face referitoare la proiectul de OUG pentru modificarea legii taximetriei, care poate duce la limitarea sau dispariția serviciilor alternative de transport urban, susțin aceștia printr-un comunicat de presă.
„Apreciem deschiderea Guvernului la dialog și îi asigurăm de cooperarea noastră deplină pentru modernizarea legislației de transport, în linie cu recomandările Comisiei Europene, conform căreia aceste servicii noi trebuie reglementate și nu interzise.
Până când vom avea și în România un cadru de reglementare pentru noile servicii de transport alternativ, cadru similar altor țări membre UE, solicităm membrilor Guvernului să amâne o potențială Ordonanța de Urgență, în numele celor peste 2 milioane de utilizatori și a zecilor de mii de șoferi care folosesc platformele noastre pentru a-și câștiga existența” se arată în comunicatul trimis de cele două companii.
Peste 2 milioane de oameni din România folosesc în mod activ Uber, Taxify sau alte aplicații similare. 1 din 10 români folosesc și apreciază aceste servicii pentru că sunt accesibile, sigure, de calitate și de încredere.
Vezi și:
Turiști blocați cu mașina în zăpadă. Vezi unde
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News