Data publicării:

Legea salarizării contestată la CCR. USR ia în calcul această variantă

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputatul USR Cristian Seidler a declarat marţi că USR ia în calcul să conteste legea salarizării bugetarilor la Curtea Constituţională şi a cerut demisia Olguţei Vasilescu din funcţia de ministru al Muncii. 

"Legea este marca Olguţa Vasilescu. După ce nu a terminat cartierul chinezesc, după ce nu a terminat stadioanele din Craiova, după ce nu a terminat de asfaltat jumătate de oraş, a venit cu o lege pe care nu o termină şi ea este într-o continuă dinamică, din eroare în eroare până la victoria finală. Aceasta este Olguţa Vasilescu şi de aceea i-am cerut demisia din funcţia de ministru al Muncii", a afirmat parlamentarul USR, la finalul şedinţei Comisiei de muncă unde s-a dat raport favorabil legii salarizării personalului bugetar. 

El a reamintit că USR a avut o dezbatere publică pe tema legii salarizării, alături de sindicate, în care s-a ajuns la concluzia că actul normativ e neconstituţional. 

"Noi am avut o dezbatere publică cu sindicatele, chiar raportat la prima formă a legii şi deja de atunci şi noi şi sindicatele am spus că această lege este neconstituţională din mai multe motive. Unul, principal, este că dacă ne uităm chiar şi acum în forma legii, acolo scrie că nu are impact bugetar pe anul curent iar pentru următorii patru ani la impact bugetar nu este completat nimic. Guvernul habar nu are de fapt şi improvizează raportat la impactul bugetar al acestei legi", a afirmat deputatul USR. 

Întrebat dacă USR va strânge semnături pentru a contesta legea la CCR, Seidler a replicat: "Cu siguranţă vom face lucrul acesta. Astăzi am lansat către juriştii noştri în lucru să strângă toate motivele de neconstituţionalitate din această lege". 

Potrivit unui comunicat transmis de USR marţi AGERPRES, decizia de amânare a majorărilor salariale din sectorul bugetar "arată degringolada din finanţele publice ale României şi incompetenţa ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu", relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel