Data publicării:

Legea salarizării. Cartel Alfa, protest în fața Parlamentului

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

 Cartel Alfa organizează, marţi, la Palatul Parlamentului, un miting de protest faţă de prevederile proiectului Legii-Cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, potrivit unui comunicat al sindicatului. 

Conform anunţului, manifestanţii vor solicita Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor, cameră decizională, să adopte şi să susţină amendamentele propuse de organizaţiile sindicale. Sindicatele din administraţia publică au înaintat Parlamentului proiectul grilelor de salarizare pentru administraţia publică locală. 

Cartel Alfa susţine că, în lipsa acestor grile, practic, administraţia locală devine un teritoriu integral politizat care, în locul profesionalizării serviciilor către populaţie, prin criterii clare de salarizare, unitare pentru tot sistemul de administraţie, va fi la mâna, pixul şi interesele de moment ale celor de la putere. 

"Stabilirea nivelului salariilor de bază exclusiv de către aleşii locali, care nu au competenţa necesară în acest domeniu, fiind aleşi politic şi nu după competenţe, precum lucrătorii din domeniu, va duce la politizarea excesivă a funcţiei publice, la un nou val de discriminări în administraţia publică locală şi la menţinerea şi adâncirea haosului din sistem. Credem că această măsură propusă de partidul de guvernare prin Legea salarizării este doar un prim pas într-un program mai amplu de subordonare politică a actului administrativ, care va fi continuată prin procesul descentralizării, realizat în principal după considerente şi interese politice şi nu de eficienţă", se mai spune în comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel