Legea privind zilele libere acordate părinților, în caz că se închid școlile, a fost adoptată de Camera Deputaților
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind acordarea zilelor libere pentru părinți, pentru a-și supraveghea copiii, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ.
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind acordarea zilelor libere pentru părinți, pentru a-și supraveghea copiii, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, conform Agerpres. Numărul zilelor libere ar urma să fie stabilit prin Hotărâre de Guvern.
Proiectul prevede acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor cu vârsta de până la 12 ani, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații declarate extreme de autorități. Părinții de copii cu dizabilități, care au până la 18 ani, vor putea beneficia de aceleași zile libere.
Potrivit amendamentelor decise în comisie, zilele libere se acordă în cazul în care locul de muncă nu permite să se lucreze la domiciliu sau telemuncă.
Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinți, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul. Cererea va fi însoțită de o declarație pe proprie răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi.
Indemnizația pentru fiecare zi liberă se va plăti din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului ți este în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile de lucru, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de stat. Sumele pentru plata indemnizației se iau din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale. Până la închiderea anului fiscal, sumele decontate vor fi înapoiate Fondului, potrivit unei proceduri stabilite de Guvern. Camera Deputaților este for decizional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News