Data publicării:

Legea prevenției. Laufer: Firmele nu vor fi amendate 90 de zile

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Firmele nu vor mai fi sancționate de autorități la primul control, dacă neregulile nu sunt grave, ci vor avea la dispoziție 90 de zile pentru a se conforma, odată cu intrarea în vigoare a Legii prevenirii, a declarat, marți, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer.

"Legea prevenirii interzice organelor de inspecție fiscală și control ale statului să vă amendeze la primul control pentru o serie de mai mult de 500 de contravenții. S-a lucrat foarte, foarte mult la această lege. Evident că cele 500 de contravenții nu sunt deosebit de grave sau lucruri care sunt penale sau ceva ce ar pune în pericol sănătatea sau siguranța oamenilor sau munca la negru. Sunt pur și simplu 500 de contravenții pe care noi am reușit să le identificăm și pe care noi nu le considerăm atât de grave", a spus Laufer.

Potrivit acestuia, legea este dedicată în special companiilor mici și mijlocii în special, adică celor care au între doi și șase angajați, și care nu au o structură juridică și de audit care să poată să aibă o discuție de la egal la egal cu inspectorii care vin să controleze firma.

"Și atunci, aceste peste 500 de contravenții, în cazul în care le-ați încălcat — și vă spun că, dacă le-ați încălcat, probabil nici nu știți de existența a foarte multe dintre ele, dar le-ați încălcat — veți primi un plan de conformare de 90 de zile, termen pentru a vă pune la punct cu planul de conformare, cu ce prevede legea. După această perioadă de 90 de zile, echipa de control revine și doar atunci, dacă nu sunteți ok, vă poate aplica sancțiunea", a continuat ministrul.

El a adăugat că textul de lege este finalizat din luna mai, fiind implicate peste 14 ministere, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel