Legea pensiilor, respinsă. Marius Budăi, prima reacţie
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Marius Budăi
Marius Budăi
Marius Budăi, ministrul Muncii, a reacţionat după ce noua lege a pensiilor a picat la vot în Senat. 

Marius Budăi, ministrul Muncii, a oferit o serie de explicaţii şi a făcut precizări privitoare la pensiile românilor, după ce noua lege a pensiilor a fost respinsă în Senat.

"Cred că ceea ce am spus noi, mai în glumă, mai în serios, 'alianţa austerităţii' îşi merită pe deplin cuvântul. Eu îi asigur pe români, pe pensionari, că noi, la Camera Deputaţilor cu siguranţă vom aproba legea şi aşa cum s-a întâmplat şi în Comisia pentru muncă din Senat, vom corela articolele cu solicitările de la Curtea Constituţională iar dacă vor fi colegi din opoziţie care vor dori să-şi aducă un aport la această lege le fac un apel public şi acum să vină la dezbatere şi să discutăm cinstit, să votăm şi să implementăm această lege, pentru că este o lege bună pentru pensionarii acestei ţări", a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

"Tocmai ieri a picat o moţiune care a arătat că majoritatea există, vom avea majoritate la Camera Deputaţilor să trecem această lege, vă asigur", a mai declarat Marius Budăi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel