Data actualizării:
Data publicării:

Legea pensiilor. Olguţa Vasilescu, anunţul aşteptat de milioane de români

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Lia Olguța Vasilescu
Lia Olguța Vasilescu

Joi va fi prezentată noua Lege a pensiilor, anunţă ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu. 

Legea pensiilor va fi prezentată joi, în ansamblu, va rămâne o lună în dezbatere publică, apoi va fi avizată de alte ministere, pentru a se transforma în proiect de lege al Guvernului şi va ajunge în Parlament, a declarat luni, la România TV, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. 

"Joi va fi prezentarea legii în ansamblu. Vor fi câteva noutăţi. Va rămâne o lună în dezbaterea publică. Fiecare cetăţean al României poate trimite adresă la Ministerul Muncii în care să spună ce îl deranjează în această lege. Vom avea discuţii cu organizaţiile de pensionari din toată România, ne vom deplasa în teritoriu pentru a sta de vorbă cu organizaţiile de pensionari din diferite judeţe ale ţării. În luna septembrie, după ce se încheie dezbaterea publică de o lună, va trece prin avizarea altor ministere, ca să se transforme în proiect de lege al Guvernului, apoi va ajunge în Parlament, unde va fi dezbătută. Cred că e în interesul fiecărui pensionar din această ţară ca această lege să fie cât mai repede adoptată, pentru că urmează o perioadă ca să fie făcute calcule pentru cinci milioane de pensii. Ca să putem să o aplicăm pe noua formulă care aduce o creştere în plus faţă de formula actuală, automat ar trebui să o avem cât mai repede adoptată", a explicat Olguţa Vasilescu. 

Legea este realizată cu ajutorul celor mai buni profesori în dreptul muncii

"Cred că după ce o să prezentăm legea o să se observe că sunt foarte puţine, spre deloc, modificări de făcut pe ea. Sigur că ea intră în dezbatere parlamentară, parlamentarii pot să vină cu amendamente, dar mi-e greu să cred că s-ar putea face foarte multe modificări, pentru că am calculat-o un an, am făcut toate simulările posibile, am stat de vorbă cu ceea ce înseamnă cei mai buni profesori de dreptul muncii din România. Eu cred că ar fi foarte puţine lucruri de contestat în ea. Şi cu atât mai mult cu cât au văzut-o şi marii constituţionalişti ai acestei ţări. Deci, să vină să spună domnul Klaus Iohannis că e neconstituţional în ea... Sigur că poate să o facă .O să vedem. Adevărul e că, la cât a contestat, cred că 37 de legi numai în ultima lună, e posibil orice", a afirmat ministrul Muncii. 

Potrivit acesteia, legea va intra în vigoare etapizat. În 2019 va creşte punctul de pensie la 1.265 lei, "rămânem pe actuala legislaţie, chiar dacă legea este adoptată de Parlament la sfârşitul acestui an cum sperăm să se întâmple". În 2020 punctul de pensie va ajunge la 1.775, lei plus 10%, care va fi acordul global, iar în 2021 avem punctul de pensie la 1.875 când deja intră în vigoare valoarea punctului de referinţă (vpr), care va fi de 75 lei, care se înmulţeşte cu numărul de puncte acumulate, şi 2022 va fi acest indicator nou plus inflaţia. 

Principalele prevederi ale documentului

"Acele persoane care au acelaşi stagiu de cotizaţie vor avea acelaşi număr de puncte, ca să aibă aceeaşi pensie, dar în acelaşi timp îi departajăm şi pe ceilalţi care până acum erau la acea pensie minim garantată de 640 lei, anul acesta, cu patru ani, cinci ani stagiu de cotizare. Lor le ieşea pe contributivitate 100 - 200 lei şi statul creştea până la 640 lei, dar ei îi prindeau din urmă pe cei care au cotizat poate 20-30 de ani, avem cazuri de persoane care au lucrat pe salariul minim pe economie, femei de serviciu, cei care au lucrat în comerţ, şi aceia aveau pensiile tot de 640 lei, dar ale lor erau muncite, erau pe contributivitate. Prin această lege aducem nou că orice an în plus pe care îl ai, şi de contributivitate şi de lucru, automat te diferenţiază de ceilalţi", a precizat ministrul Muncii. 

Ea a menţionat că s-a întârziat un an cu legea, care "a fost lucrată" încă de anul trecut, din octombrie, pentru că timp de un an au fost făcute simulări pe ea, s-a recalculat, s-au luat "zeci de mii" de dosare la mână pentru a se calcula pe diverse formule. Simulările au fost făcute specialiştii Casei Naţionale de Pensii, care au muncit pentru a ajunge la un numitor comun pe patru legislaţii. 

Stagiul de cotizare complet rămâne la 35 de ani

"Au fost specialişti din teritoriu care s-au mutat în Bucureşti, să poată să lucreze la această lege, şi-au lăsat familiile acasă. Deci chiar n-a fost o perioadă uşoară pentru ei, de aceea ar trebui cu toţii să le apreciem efortul. Pe valoarea punctului de referinţă, acest vpr, am avut mult mai multe formule pe care le-am luat în calcul, le-am analizat pe zeci de mii de dosare să ajungem la un numitor comun pentru patru legislaţii. Cum am ajuns la 25 de ani la acest paramentru care se calc cu vpr? Este vechimea medie prevăzută în 4 legislaţii.(...) Stagiul de cotizare complet rămâne la 35 de ani. Pentru a se pensiona cineva fară niciun fel de penalizare, trebuie să aibă 65 de ani, plus 35 ani stagiu complet de cotizare", a mai spus Olguţa Vasilescu. 

Potrivit acesteia, în lege există un articol care precizează foarte clar că, dacă în urma recalculării, se ajunge în situaţia în care punctajul este mai mic, adică ar trebui să fie o pensie mai mică, atunci se acordă pensia aflată în plată. 

"Este o lege capitală şi cred că toată lumea înţelege acest lucru. E o lege la care s-a lucrat foarte mult, pe care PSD şi-a dorit-o foarte mult să iasă într-o formă bună. Sigur că vom auzi tot felul de critici...", a mai afirmat ministrul Muncii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel