Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Legea pensiilor, modificare. Lia Olguța Vasilescu - Ionel Dancă, intervenție în direct. ”Avem informații”/”Sunteți niște fantome”

Autor: Irina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp

Negocieri pe majorarea pensiilor. PNL are mai multe variante de majorare, una chiar de la 1 ianuarie, prin indexarea lor, dar există și riscul ca pensiile să scadă, anunță România TV. 

Alegeri prezidentiale 2024

Sursa citată anunță schimbări pregătite de PNL, care și-ar dori o majorare de la 1 ianuarie 2020 a pensiilor, nu din septembrie 2020, prin indexarea lor. Din cauza inflației negative, ar putea fi o majorare mai mică decât cea promovată inițial, mai transmite România TV, Sunt purtate discuții în acest sens pentru programul de guvernare. 

Ionel Dancă: O indexare a pensiilor cu inflația ar însemna automat creșterea lor

Ionel Dancă, purtător de cuvânt PNL, a spus, la România TV, că PNL garantează respectarea legii pensiilor așa cum a fost ea adoptată, iar totul va fi plătit conform legii și calendarului aprobat.

”Scenariul indexării pensiilor cu inflația în condițiile în care inflația este negativă și pensiile ar putea scădea nu prea are legătură cu realitatea, nu suntem pe inflație negativă în România, dimpotrivă, avem cea mai mare creștere a prețurilor din UE, de trei ani de când PSD e la guvernare și o indexare a pensiilor cu inflația ar însemna automat creșterea lor, ceea ce PSD a refuzat să facă an de an în cei trei ani de guvernare, nerespectând, la vremea respectivă, legea aflată în viigoare” a afirmat Ionel Dancă. 

Lia Olguța Vasilescu: Am majorat pensiile peste rata inflației

”N-am înțeles foarte bine ce spune domnul Dancă.” a spus Lia Olguța Vasilescu, subliniind că PNL vorbește despre pensii, nu și despre salarii care ar trebui să crească cu 25% din diferența de până-n 2020, chiar de la începutul anului viitor: ”N-am auzit PNL că va respecta legea salarizării, ci l-am auzit pe Ludovic Orban care spunea că primul lucru pe care-l va face în momentul în care va ajunge la guvernare va fi să abroge legea salarizării”. Ionel Dancă afirmă că acest lucru este fals: ”Mințiți, doamna Vasilescu”. Cu privire la rata inflației, invocată de Ionel Dancă, fostul ministru al Muncii a răspuns: ”majorarea punctului de pensie pe care noi am făcut-o anual a acoperit rata inflației și a fost și mult peste. Ca să fiu foarte exactă, în anul 2017, în ianuarie, am majorat pensiile cu rata inflației, iar în iunie 2017, am venit cu creșterea punctului de pensie peste rata inflației, acoperind și rata inflației, care ar fi trebuit să fie de la 1 ianuarie 2018. În fiecare an, am crescut pensiile în avans cu 6 luni față de ceea ce prevedea vechea lege a pensiilor, iar anul viitor este prevăzută creșterea punctului de pensie cu 40%, asta acoperă și inflația.” 

”Ceea ce fac cei de la PNL sau de dreapta nu avem de unde să știm, avem niște informații pe surse și niște declarații făcute din PNL și din USR.” a precizat Lia Olguța Vasilescu, invocând afirmațiile lui Florin Cîțu cu privire la 400.000 de locuri de muncă care vor dispărea din sistemul bugetar. 

La acuzațiile Liei Olguța Vasilescu, Ionel Dancă i-a răspuns să se oprească: ”Ați pierdut guvernarea, sunteți niște fantome la Palatul Victoria”. 

”Eu nu pot să-i cred pe cuvânt pe acești oameni” a subliniat Lia Olguța Vasilescu. 

”Vom plăti toate pensiile și salariile conform legilor în vigoare, românii nu trebuie să aibă emoții” a dat asigurări Ionel Dancă, acuzând-o pe Lia Olguța Vasilescu că e ”mama minciunilor PSD”. Răspunsul a venit la întrebarea despre declarațiile alarmante ale politicienilor din PNL, unii dintre ei numărându-se pe lista miniștrilor Guvernului Orban. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel