Legea pensiilor, criticată din nou. Raluca Turcan: S-au gândit la voturi
Prim vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a criticat din nou legea pensiilor promovată de coaliţia PSD-ALDE şi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
"Când au vorbit de pensii majorate, PSD-ALDE nu s-au gândit niciun moment la pensionari, ci la voturi! Acesta este adevărul!
Au făcut atât de mult tam-tam cu noua lege a pensiilor încât, acum, după ce a fost promulgată, s-au trezit că nu au un soft de recalculare și nici personal suficient", a scris Turcan pe pagina sa de Facebook.
Legea pensiilor, adoptată în Parlament
Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, legea sistemului public de pensii, reexaminată ca urmare a decizie de neconstituționalitate a CCR. Legea prevede o creștere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie 2019 și încheind cu 1 septembrie 2021.
Astfel, valorile punctului de pensie sunt următoarele: a) la data de 1 septembrie 2019 - 1.265 lei; b) la data de 1 septembrie 2020 - 1.775 lei; c) la data de 1 septembrie 2021 - 1.875 lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News