Data actualizării:
Data publicării:

Legea grațierii. Turcan, atac la Gorghiu: Nu pot trece cu vederea

Autor: Diana Popescu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto:ziuadecj.realitatea.net
Foto:ziuadecj.realitatea.net

Senatoarele Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc au lipsit ieri de la Comisia Juridic. Nicoleta Pauliuc, vicepreședintele comisiei, nu a putut ajunge deoarece se afla în spital. Președintele PNL, Raluca Turcan, a comentat dur lipsa fostului lider PNL.

Alegeri prezidentiale 2024

”Opoziția contează și e relevantă doar atunci când e prezentă, pentru că uneori mobilizarea poate fi decisivă în a câștiga o luptă prin votul pe care îl ai. Sau măcar îți exprimi clar și tare poziția politică, dacă votul tău nu e decisiv.” , consideră Turcan.

Persoane de genul cărora celor care au lipsit ieri de la Comisia juridică, fac opoziția praf, crede președintele PNL.

”Cei care lipsesc atunci când e mai important (la mize politice foarte mari) sunt cei care fac OPOZIȚIA PRAF și întrețin senzația unei complicități subterane cu agenda celor care fac din hoție o virtute.

Absențele de ieri din Comisia juridică (cu excepția celei motivate medical dar care trebuia sa aibă înlocuire) aduc întreg partidul în punctul de a fi privit ca pactizând cu PSD. 

Așadar, nu le pot trece cu vederea, dar nu e rolul meu să le explic sau să le scuz opiniei publice.

Aceasta este în primul rând obligația celor în cauză față de oamenii care i-au votat. Acesta este răspunsul meu, onest, pentru nenumăratele mesaje de indignare pe care le-am primit.

Nu cred că ar trebui să-și mai permită vreun lider din PNL să perpetueze această abordare, tipic PSD-istă, potrivit căreia ne putem permite orice pentru că până la urmă poporul uită. E ceea ce a adus PNL în această situație și este chiar pariul pe care PSD îl face acum cu grațierea și îl va pierde: POPORUL NU UITĂ ȘI CU GREU IARTĂ! Cu atât mai dificil îi va fi PNL-ului, pentru că față de partid au fost și sunt așteptări mari - în consecință dezamăgiri pe măsură.

Iar pentru a răspunde așteptărilor, prima condiție este să fii acolo unde contează ca să poți arăta că ești cu adevărat cine spui că ești. Asta aștept de la toți parlamentarii PNL!”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel