Data actualizării:
Data publicării:

Legea falimentului personal, amânată prin OUG

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Economie
WhatsApp

Intrarea în vigoare a legii falimentului personal care introduce procedura de insolvență pentru persoanele fizice a fost amânată cu un an prin Ordonanță de Urgență, potrivit avocatnet.ro . 

Alegeri prezidentiale 2024

Legea falimentului personal trebuie să se aplice din 26 decembrie 2015 și reglementa trei modalități prin care insolvența persoanelor fizice putea fi soluționată: pe bază de plan de rambursare a datoriilor, prin lichidare de active sau prin procedura simplificată. 

Specialiștii susțin că noile reglementări au o serie de lacune, chiar dacă sunt cuprinse și avantaje. 

Legea falimentului personal, nr. 151/2015, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 464 din 26 iunie 2015. Trebuia să intre în vigoare în 26 decembrie 2015. Termenul de aplicare a fost amânat prin OUG 61/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 962 din 24 decembrie. 

OUG stabilește că: "Termenul de intrare în vigoare prevăzut la art. 93 teza întâi din Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015, se prorogă până la data de 31 decembrie 2016".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel