'Noi susţinem acest proiect de lege, l-am votat în cunoştinţă de cauză şi cu toată încrederea (...) Nu obişnuiesc să comentez ipoteze, când o să avem o asemenea situaţie, putem discuta atunci', a afirmat Dragnea, întrebat despre posibilitatea retrimiterii în Parlament a proiectului de către şeful statului, în condiţiile în care Asociaţia Română a Băncilor a respins acest act normativ şi ar fi cerut preşedintelui Iohannis să îl conteste la Curtea Constituţională. De asemenea, preşedintele PSD a reiterat că proiectul de lege este un act 'de responsabilitate faţă de familiile care s-au împrumutat şi de dreptate şi de justiţie socială'.
'Noi susţinem sistemul bancar, nu avem nimic împotriva lui, dar politica noastră se îndreaptă spre oameni, adică toată legislaţia, toate măsurile guvernamentale, ar trebui să aibă ca efect final, cel puţin în viziunea noastră, o viaţă mai bună pentru oameni şi dreptate socială (...) Şi acum discutăm de un obiect, de un imobil, care a fost pus în garanţie. Dacă a fost luat în garanţie la o valoare, de ce nu este suficientă valoarea aceea? Descoperim acum că nu este suficientă valoarea aceea? Nu', a afirmat Dragnea.
[citeste si]
El a amintit faptul că în anii de criză foarte multe familii şi afaceri au ajuns în ruină din cauza unor credite contractate anterior, suferind singure efectele recesiunii economice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită