Legea dării în plată. Adrian Vasilescu (BNR) îi pune cruce
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a explicat, vineri, la Realitatea TV, care sunt hibele Legii privind darea în plată.
"Nu aș vrea să vorbesc despre cifre pentru că și așa am înnebunit lumea cu atâtea cifre. Aș vrea să mă refer la câteva situații care sunt punctuale și foarte importante: prima e raportul între expunerea de motive și legea însăși. Expunerea de motive și legea trebuie să fie construite pe aceleași idei și principii, ori expunerea de motive spune așa: 'legea se bazează pe Directiva Europeană 17, pe Constituția României și are scop social'. În lege nu vedem nimic: nici scopul social, nici directiva 17, nici Constituția. Atunci înseamnă că sunt probleme cu această lege", a spus Vasilescu.
"Chiar dacă ajunge în Monitorul Oficial", subliniază Vasilescu, "la instanțele interne și externe, legea o sa cadă foarte repede, pentru că nu e în spiritul și litera directivei europene".
"Sunt nouă milioane de deponenți, în România, au 15 milioane de credite și sunt șase milioane de oameni care au luat credite de la bancă. Din șase milioane, cei care intră sub incidența legii la protecție socială sunt 13.000. Legea, însă, se referă la mai mulți pentru că legea îi ia în brațe și pe cei care au credite de un milion și cinci milioane. Această lege nu are viitor. Sunt 400.000 de oameni care au credite pentru case. Cei mai mulți dintre ei plătesc cu conștiinciozitate. Ei, care plătesc, vor intra sub incidența hazardului moral. Dincolo de cei 13.000, care sunt sub protecție socială, ceilalți până la 71.000 cu restanțe nu vor să plătească, au credite mari", a mai explicat Vasilescu, citat de Realitatea.net.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News