LEGE SALARIZARE, SPORURI. Cartel Alfa amenință cu PROTESTE
Cartel Alfa îi solicită premierului Viorica Dăncilă să intervină în ceea ce privește adoptarea regulamentului cadru pentru stabilirea sporului de condiţii de lucru acordat personalului din sectorul de activitate Cultură şi Mass-Media, în caz contrar urmând să fie declanşate acţiuni de protest începând cu luna aprilie.
Într-o scrisoare adresată premierului Viorica Dăncilă, Cartel Alfa atrage atenţia că sporul de condiţii de lucru nu este un moft, ci "un drept de care Guvernul României ar putea să ţină cont, măcar acum, în Anul Centenarului şi în Anul Patrimoniului Cultural European".
LEGE SALARIZARE, CONTROVERSE
"Considerăm inadmisil că, la opt luni de la intrarea în vigoare a Legii salarizării unitare, angajaţii din acest sector de activitate să nu beneficieze de un drept legal, mai ales în condiţiile în care lipsa interesului autorităţilor competente pentru implementarea unui cadru legislativ real privind protecţia şi securitatea în muncă a dus la creşterea alarmantă a cazurilor de boli grave în rândul personalului de specialitate", se spune în document.
Totodată, sindicaliştii subliniază că regulamentul se află la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, într-o perpetuă reluare a circuitului de avizare, iar această acţiune de tergiversare are ca efect diminuarea veniturilor tuturor angajaţilor din sectorul de activitate Cultură şi Mass-Media.
”Nu este un moft”
"Sporul de condiţii de lucru nu este un moft, este un drept de care Guvernul României ar putea să ţină cont, măcar acum, în Anul Centenarului şi în Anul Patrimoniului Cultural European! Adoptarea Regulamentului este o obligaţie impusă de lege! Cei peste 1.200 de semnatari ai petiţiei iniţiate de Sindicatul Complexului Naţional Muzeal 'Moldova' Iaşi au fost informaţi că regulamentul este la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, într-o perpetuă reluare a circuitului de avizare! Toată această acţiune de tergiversare are ca efect diminuarea veniturilor tuturor angajaţilor din sectorul de activitate Cultură şi Mass-Media, cu efecte dramatice mai ales asupra personalului din muzeele publice din România, şi aşa desconsiderat printr-un coeficient de salarizare dezechilibrat faţă de restul familiei ocupaţionale", afirmă Cartel Alfa.
PROTEST în aprilie
Potrivit sindicaliştilor, dacă Executivul nu va da curs solicitării lor, se au în vedere acţiuni de protest care vor demara în luna aprilie.
"În cazul în care Guvernul României nu va ţine cont de solicitarea noastră, avem în vedere declanşarea acţiunilor de protest, începând cu luna aprilie, acţiuni care vor continua până la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea regulamentului-cadru pentru stabilirea sporului de condiţii de lucru pentru personalul din sectorul de activitate Cultură şi Mass-Media", se mai spune în document.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News