Lege pachete servicii turistice, promulgată de Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii care instituie garantarea răspunderii agențiilor de turism.
Guvernul a adoptat în august această ordonanţă, arătând că agenţiile de turism care îşi desfăşoară activităţile pe teritoriul naţional şi comercializează către consumatori persoane fizice pachete de servicii turistice sau componente ale acestora au obligaţia să asigure furnizarea serviciilor turistice sau rambursarea tuturor plăţilor efectuate de către sau pe seama turiştilor, în măsura în care respectivele servicii contractate nu sunt furnizate ca urmare a faptului că agenţia de turism se află în dificultate financiară, definită potrivit legii.
Executivul mai arăta că, în cazul în care în contractul privind comercializarea pachetului de servicii turistice este inclus transportul de pasageri, agenţia de turism asigură şi garanţii pentru repatrierea turiştilor.
Garantare
Sistemele de garantare a răspunderii agenţiilor de turism pentru furnizarea serviciilor turistice către consumator sunt reprezentate de scrisori de garanţie bancară, poliţe de asigurare sau alte instrumente de garantare legal constituite, care pot funcţiona distinct sau asociat. Garanţia este efectivă şi acoperă costurile, inclusiv costurile estimate ale repatrierii. Suma asigurată şi modalitatea de organizare şi funcţionare a sistemelor de garantare se stabilesc prin ordin comun emis de Ministerul Turismului şi Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Sancțiuni
Prin ordonanţa adoptată de Guvern au fost actualizate măsurile contravenţionale aplicate în cazul încălcării legii de către agenţiile de turism. Astfel, a fost majorat cuantumul amenzii de la 5 până la 10 puncte-amendă (un punct amendă reprezintă contravaloarea unui salariu brut pe ţară garantat în plată).
[citeste si]
În acelaşi timp, actul normativ creează cadrul legal pentru a da posibilitatea oricărei agenţii de turism să comercializeze pachete de servicii turistice sau componente ale acestora către consumatorul final, fie în calitate de organizator, fie în calitate de intermediar al unei agenţii de turism organizatoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News