Data publicării:
Lege 317/2004 privind CSM, decizie de la Comisia specială pentru legile Justiţiei
Comisia specială pentru legile Justiţiei a adoptat, marţi, 12 decembrie, un raport favorabil pentru proiectul de modificare a legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
În cadrul dezbaterilor de marţi au fost supuse votului prevederile referitoare la Inspecţia Judiciară, care 'este structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu sediul în municipiul Bucureşti'.
Conform formei actuale a legii, Inspecţia Judiciară funcţionează cu un număr maxim de 70 de posturi, însă, potrivit modificărilor aduse la nivelul comisiei, Inspecţia Judiciară urmează să funcţioneze cu 'un număr de posturi necesar care să-i asigure îndeplinirea activităţii în condiţii optime'.
Totodată, în baza modificărilor aduse art. 67, inspectorul-şef ar urma să fie numit de plenul CSM dintre judecătorii în funcţie, inclusiv dintre inspectorii judiciari în funcţie, în urma unui concurs care constă în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere respective, urmărindu-se competenţele manageriale, gestiunea eficientă a resurselor, capacitatea de a-şi asuma decizii şi responsabilităţi, competenţele de comunicare şi rezistenţa la stres.
Potrivit formei actuale a legii, inspectorul şef şi inspectorul şef adjunct trebuie să dea şi o probă scrisă. De asemenea, au fost aduse adăugiri, în baza cărora comisia de concurs urmează să fie constituită din cinci membri şi un psiholog, după cum urmează: - trei membri judecători care fac parte din Secţia pentru judecători şi au funcţionat la o instanţă de grad corespunzător celui necesar pentru ocuparea funcţiei de inspector judiciar, desemnaţi de Secţia pentru judecători - un membru procuror al Secţiei pentru procurori, care să fi funcţionat la un parchet de grad corespunzător celui necesar pentru ocuparea funcţiei de inspector judiciar, desemnat de Secţia pentru procurori - un membru al CSM reprezentant al societăţii civile, desemnat de Plenul CSM - un psiholog desemnat de plenul CSM, care va prezenta un raport consultativ după prezentarea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, de către fiecare candidat.
De asemenea, conform modificărilor adoptate de comisie, inspectorul-şef va putea fi revocat din funcţie de către plenul CSM, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale. Revocarea se va dispune pe baza raportului de audit, numai ca urmare a propunerii formulate, în acest sens, de către o comisie alcătuită similar comisiei de concurs, însă fără participarea psihologului. În forma actuală a legii revocarea se dispune pe baza raportului anual de audit. O altă modificare adoptată marţi prevede că hotărârea plenului CSM prin care se dispune revocarea din funcţie poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Recursul suspendă executarea hotărârii CSM. Hotărârea prin care se soluţionează recursul este definitivă. Totodată, inspectorul şef va avea atribuţia de a desemna dintre inspectorii judiciari echipa de conducere (inspectorul-şef adjunct, directorii de direcţii) în baza unei proceduri în care sunt evaluate proiectele de management specifice fiecărui post, astfel încât să asigure coeziune managerială, competenţă profesională, comunicare eficientă.
Mandatul acestora încetează odată cu mandatul inspectorului-şef. Inspectorul şef mai exercită funcţia de conducere şi organizare a activităţii Inspecţiei Judiciare şi ia măsuri pentru coordonarea activităţii personalului Inspecţiei Judiciare, altul decât inspectorii judiciari. De asemenea a fost modificat alineatul (4) al articolului 69, astfel încât inspectorul-şef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-şef, ajută inspectorul-şef în activitatea de verificare şi avizare a actelor şi rezoluţiilor întocmite de către inspectorii judiciari şi îndeplineşte toate celelalte atribuţii stabilite de inspectorul-şef. Un alt amendament adoptat marţi prevede că inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare sunt numiţi în funcţie de către inspectorul-şef, în urma unui concurs organizat de CSM prin Institutul Naţional al Magistraturii, pentru un mandat de trei ani care poate prelungit o singură dată, dintre judecătorii şi procurorii care au o vechime de cel puţin 10 ani în magistratură, care au cel puţin grad de tribunal sau parchet de pe lângă tribunal şi au avut calificativul 'foarte bine' la ultima evaluare. Inspectorul şef, inspectorul şef adjunct şi inspectorii judiciari care sunt în cursul exercitării celui de-al doilea mandat sau care au ocupat funcţia de conducere ori de execuţie pe parcursul a două mandate, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu vor putea ocupa aceeaşi funcţie pentru un nou mandat.
[citeste si]
Mandatele în curs de exercitare, inclusiv cele care se acordă potrivit concursurilor în curs de desfăşurare potrivit vechii legi, se menţin pentru durata prevăzută în acestea. A fost adoptat de asemenea un amendament în baza căruia Guvernul va asigura un sediu corespunzător Consiliului Superior al Magistraturii. Se modifică astfel forma actuală a legii, care prevede că 'în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi, Guvernul va asigura un sediu corespunzător CSM'. Prevederile proiectului vor intra în vigoare în termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, potrvit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News