Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Legătura dintre Relu Fenechiu și Traian Băsescu

Autor: Val Vâlcu, val.vilcu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Liberalii au riscat mult cu Relu Fenechiu la Transporturi. Crin Antonescu și-a stricat imaginea externă, cu un ministru aflat în plin proces pentru înșelarea statului. Guvernul este vulnerabilizat  în fața adversarilor din PPE. Chiar și Fenechiu riscă, pentru că din acest post este mai vizibil, iar presiunea pusă pe judecători crește.

 Miza trebuie să fi fost imensă, mi-am zis. Chestiunea cu competența și unicitatea lui Fenechiu, s-o lăsăm pentru cărțile cu povești, poate învie Petre Ispirescu și mai unge una, nefiind chitră.

Dincolo de calculele personale pe care și le face orice ministru, când investește într-un post, am crezut că e vorba despre lupta politică, mai precis despre bătălia cu Traian Băsescu. Ministerul Transporturilor are în arhive nu unul, ci zeci de gloanțe de argint. Ce te faci că adversarii președintelui, când au ajuns acolo, au uitat ca prin farmec de ce s-au dus?

Miron Mitrea era așteptat să șteargă de praf măcar dosarul A1-Anca Boagiu. Un contract de reparație a autostrăzii, semnat de Traian Băsescu, o recepție făcută de Anca Boagiu, pe care a lăsat-o să-i continue  opera, și un imens scandal, după ce un TIR a pus frână și asfaltul s-a strâns sub roți ca un covor.

Ludovic Orban, după câtă gură a făcut împotriva președintelui, mă așteptam să scoată foc pe nări. Ne-am ales doar cu multă gargară și un NUP la Circulație.

Silaghi nu a apucat să învețe drumul până la serviciu și a fost evacuat de ANI din clădire, nu poți să te superi că nu s-a uitat prin fișete.

Noroc cu Șova, la care a ajuns CNADNR. Măcar el încearcă să demonteze mecanismul afacerii Bechtel.

Fenechiu, însă, prins cu dosarul propriu  și cu privatizările,  n-a avut timp să verifice contractele din epoca Băsescu. Sau le-a citit și a găsit totul OK. Fiindcă și-a însușit punctul de vedere al lui Băsescu, din 1998.

Viitorul președinte anunța solemn și competent că nu ne trebuie autostrăzi în România, fiindcă traficul nu justifică investiția. E destul să cârpim vechile drumuri, să mai lățim cu jumate de bandă pe ici, pe colo, ca să avem unde pune panourile cu ”Aici sunt banii dumneavoastră”.  Viziune strategică, investiție pentru turism sau pentru producție (astăzi, Ford nu are pe unde să-și exporte mașinile din Craiova)? Hă, hă, hă.

A învățat ceva Fenechiu de la Traian Băsescu? Evident, justificările: nu ne mai trebuie metrou până la aeroportul din Otopeni, că nu sunt suficienți pasageri!

Deci, nu ne trebuie turism în București, nu avem nevoie de o rețea feroviară către satele din jurul Capitalei, care să dezvolte regiunea metropolitană, cu locuințe în suburbii și acces rapid către locurile de muncă din oraș, nu avem nevoie de reducerea presiunii pe DN1…Da, mai bine renunțăm la dezvoltarea în stil occidental și cumpărăm cu banii astfel economisiți câteva sute de transformatoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel