Legalizarea canabisului, rară la nivel mondial. Ce se întâmplă în Olanda
Numeroase ţări au dezincriminat utilizarea în scopuri recreative a canabisului, renunţând la pedepsele cu închisoarea prevăzute pentru consumatori, însă puţine state au legalizat această substanţă, aşa cum intenţionează să procedeze Germania, transmite AFP.
În cadrul Uniunii Europene, Malta este prima ţară care a făcut acest pas, la sfârşitul anului 2021. Pe lângă Germania - care a deschis miercuri calea pentru legalizarea canabisului -, Luxemburgul intenţionează şi el să legalizeze folosirea recreativă a canabisului.
În alte zone ale lumii, Canada, Uruguay şi mai multe state federale din componenţa Statelor Unite au făcut deja acest lucru. Cât despre folosirea în scopuri medicale a canabisului, această practică este mai răspândită: aproximativ 30 de ţări au autorizat-o deja.
Ţările de Jos au devenit un pionier din acest punct de vedere, în 2003, în cadrul Uniunii Europene, fiind urmate de peste alte 20 state membre UE din totalul celor 27.
Europa
Malta a adoptat în decembrie 2021 o reformă ce autorizează posesia unei cantităţi de cel mult şapte grame de canabis şi cultivarea a cel mult patru plante de marijuana pentru fiecare utilizator cu vârsta de peste 18 ani. Dincolo de şapte grame şi până la 28 de grame, utilizatorul riscă o amendă de 100 de euro. Sunt de asemenea interzise consumul de canabis în public şi consumul în faţa unui minor.
În Luxemburg, Guvernul a depus pe 22 iunie 2022 un proiect de lege ce prevede, în special, autorizarea cultivării la domiciliu a canabisului (cel mult patru plante per utilizator).
În Ţările de Jos, posesia, consumul şi vânzarea cu amănuntul pentru cantităţi de până la cinci grame de canabis sunt permise începând din 1976 în cafenele. Cultivarea sa şi vânzarea sa angro, care sunt în principal controlate de bande criminale, sunt interzise.
În Spania, producţia pentru consum personal este tolerată în spaţiile private, însă comerţul şi consumul în public sunt interzise.
Portugalia a dezincriminat în 2001 consumul şi posesia pentru toate drogurile, care rămân însă interzise. Consumatorii sunt pasibili de o amendă, de care pot să scape dacă optează pentru un tratament contra dependenţei.
America Latină
Uruguay a devenit în decembrie 2013 prima ţară din lume care a legalizat producţia, distribuţia şi consumul de canabis. Trei moduri de acces sunt posibile: cultivarea la domiciliu pentru consum personal, apartenenţa la un club de canabis şi cumpărarea din farmacii.
În Mexic, Curtea Supremă a dezincriminat în iunie 2021 folosirea în scopuri recreative a canabisului, înainte de a relaxa în mai 2022 şi articolul de lege care vizează posesia de canabis.
America de Nord
Canada a devenit în octombrie 2018 prima ţară din G7 - şi a doua din lume - care a legalizat canabisul în scopuri recreative. Legislaţia canadiană limitează posesia personală la 30 de grame şi patru plante per gospodărie. Provinciilor le revine sarcina de a organiza vânzarea canabisului în magazine autorizate, publice sau private.
În Statele Unite, legea federală interzice cultivarea, vânzarea şi utilizarea canabisului.
Consumul în scopuri recreative a fost totuşi legalizat în 19 state federale americane. În octombrie 2022, preşedintele american Joe Biden a anulat toate condamnările federale pronunţate doar pentru posesie de marijuana.
Africa
În 2018, cea mai înaltă instanţă din Africa de Sud a declarat 'anticonstituţională' o lege care interzice consumul şi cultivarea de marijuana la domiciliu. Sentinţa nu dezincriminează însă utilizarea acestui drog în public, nici comercializarea sa, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News