Legalizare marijuana în România. Gigel Lazăr: Vă daţi seama? Ne vom trezi cu așa ceva!
Gigel Lazăr, președintele executiv al CIADO Romania, a explicat, pentru DC News, care ar fi efectele legalizării sau dezincriminării consumului de marijuana în ţara noastră.
"Dacă România ar face, în acest moment, pasul spre dezincriminare, nu spre legalizare, ne vom trezi, cu certitudine în situaţia anilor 2010 când explodase consumul de etnobotanice. De ce lucrul acesta? Pentru că noi nu avem în cultura poporului consumul de droguri, dar avem altceva: o tânără generaţie dispusă la orice, nerealizând că dopamina, acel senzor al plăcerii, la un moment dat cere şi mai mult.
În momentul acesta, pentru România şi societatea românească ar fi o decizie foarte periculoasă, pentru că, dacă cei din Occident, unde este dezincriminat sau acceptat consumul propriu, au un sistem foarte bine pus la punct din punct de vedere al tratamentelor, al intervenţiilor pe sistemul psihologic şi aşa mai departe, gândiţi-vă că la noi avem la centrele de tratament liste cu sute de copii care aşteaptă să se elibereze un loc. Vă daţi seama ce s-ar întâmpla?", a explicat Gigel Lazăr, preşedintele CIADO România.
Importanţa Strategiei Naţionale Antidrog, ignorată de autorităţi
”Noi regretăm faptul că, la nivel guvernamental, nu se înţelege importanţa Strategiei naţionale antidrog şi a ANA ca şi poziţionare în societate. Este dreptul statului să îşi stabilească instituţiile, dar dacă nu îţi poziţionezi instituţiile bine şi nu are resurse financiare, logistice şi umane necesare nu cumva ai creat o breşă mai ales în ceva ce ţine şi de siguranţa naţională dar, în acelaşi timp şi de sănătatea publică?”, a mai zis Lazăr Gigel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News