Lecţii gratuite de canoe la Cluj în memoria lui Ivan Patzaichin
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay
Cei care și-au dorit și încă își mai doresc să învețe canoe, pot face asta pe lacul Gheorgheni din Cluj-Napoca. 

Lecţii gratuite de canoe pentru toţi cei interesaţi au avut loc luni pe lacul Gheorgheni din Cluj-Napoca, în memoria marelui campion Ivan Patzaichin. Alexandru Bologa, sportivul medaliat cu bronz la judo nevăzători în cadrul Jocurilor Paralimpice de la Tokyo din august, a fost invitat special. Acţiunea a fost iniţiată de reprezentanţii Asociaţiei Caiac SMile care au modificat programul antrenamentelor din cadrul proiectului "Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret", după decesul marelui canotor Ivan Patzaichin.

"În primul rând vreau să transmit condoleanţe familiei sportului românesc. Pentru aceasta este o zi tristă şi nu pot să exprim prin cuvinte ce a însemnat Ivan Patzaichin pentru sportul românesc şi pentru sportul mondial. Legat de Jocurile Olimpice, fiind condiţii de pandemie, a fost destul de dificil, dar mă bucur că m-am întors acasă cu o nouă medalie. Ne pregătim pentru Jocurile Paraolimpice de la Paris şi pentru competiţiile care vor urma: campionatul european, campionatul mondial de anul viitor", a declarat Alexandru Bologa, campion paraolimpic. 

Inițiați în tainele acestui sport



Luni, pe lacul Gheorgheni din Iulius Parc, caiacele au fost completate de canoe, iar cei interesaţi au fost iniţiaţi în tainele acestui sport. Ionuţ Stancovici, iniţiatorul proiectului, a ţinut, alături de invitaţii săi, un moment de reculegere şi a vorbit tinerilor cu dizabilităţi sau de la casele de copii despre marele campion român. Alexandra Benchea, alpinistul nevăzător care a ajuns pe Kilimanjaro, Mont Blanc şi, în luna august, pe Elbrus, a revenit la acţiunea organizată de Caiac SMile, după ce săptămâna trecută a avut parte de o primă sesiune de iniţiere.

"Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret: "Astăzi avem o ediţie puţin mai specială din păcate, pentru că Ivan Patzaichin, după cum ştiţi, a plecat dintre noi. Am adus o canoe astăzi aici, pe lac, şi vom face lecţii de iniţiere şi cu pagaia", a spus Ionuţ Stancovici, iniţiatorul proiectului.


Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari campioni pe care i-a avut România, a decedat duminică la vârsta de 71 de ani. Sportivul avea probleme de sănătate care în ultima perioadă s-au agravat.

Săptămâna aceasta, 6 - 12 septembrie, proiectul va continua cu următoarele activităţi:


- Canoe - luni, 6 septembrie, de la 12.00 la 15.00, în parteneriat cu RADP Cluj, pe lacul Gheorgheni din Iulius Parc;
- Baschet - miercuri, 8 septembrie 2021, de la ora 09.00 la ora 11.00: în parteneriat cu organizaţia Special Olympics Romania, activitatea va avea loc la Baza Sportivă Gheorgheni;
- Tenis de masă - joi, 9 septembrie, între 09.00 şi 11.00, în parteneriat cu Club Sportiv Lamont, la sediul clubului;
- Tenis de câmp - sâmbătă, 11 septembrie, de la ora 13.00, la Winners Sports Club (Parcul Rozelor).

Caiac SMile este o asociaţie non-profit înfiinţată în anul 2018 cu scopul de a promova sportul şi un mod de viaţă sănătos şi echilibrat. Asociaţia oferă posibilitatea de a practica activităţi sportive precum caiac, gimnastică şi schi persoanelor cu nevoi speciale, copiilor proveniţi din medii defavorizate, copiilor instituţionalizaţi şi persoanelor cu dizabilităţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel