Le Monde: Eșecul Europei va însemna sfârșitul Angelei Merkel
Cu puține săptămâni înainte de alegerile parlamentare din Germania, europenii au parte de o nouă Angela Merkel, una care militează pentru un guvern economic al zonei Euro condus de un președinte și care a făcut din rezolvarea șomajului tinerilor prioritatea Europei. Totodată, Merkel, cel mai puternic politician al Europei, trebuie să înțeleagă faptul că puterea obligă, iar cancelarul nu mai poate fi satisfăcut doar de hrănirea interesului național al Germaniei: eșecul Europei va echivala cu eșecul Angelei Merkel, scrie, joi, board-ul editorial al prestigiosului cotidian francez Le Monde.
Într-un material intitulat ”Europa și capriciile Angelei”, francezii amintesc de schimbările de poziție ale Angelei Merkel de-a lungul timpului. Germania și Europa se întreabă dacă acestea sunt mișcări pur tactice sau fac parte dintr-o minuțioasă strategie. ”Întrebare naivă: Angela Merkel este un manager foarte eficient, ale cărei decizii strategice îi servesc interesele politice”.
Le Monde scrie că, după opt ani la putere, Merkel a câștigat o popularite fără egal în Germania și a devenit principalul lider al Europei. Din păcate, este clar că nici stânga europeană și nici cea a Berlinului nu sunt capabile să ofere o alternativă, deocamdată. În ceea ce-l privește pe șeful republicii franceze, socialistul Francois Hollande, acesta are prea multe de făcut în Franța pentru a deveni un lider al bătrânului continent.
”Angela Merkel trebuie să suporte consecințele. Că vorbim despre denuclearizarea din 2011 sau despre uniunea bancară din prezent, cancelarul nu se mai poate gândi doar la interesele țării sale. De-a lungul Rinului se susține tot mai des: eșecul Europei va însemna sfârșitul Angelei Merkel”, conchide editorialul Le Monde.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News