Data publicării:

Le-au promis că le construiesc casa, dar i-au păgubit de sume colosale. Percheziții de amploare

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

În această dimineață, polițiștii din Mureș,  au efectuat trei percheziții domiciliare la persoane bănuite cã ar fi obtinut, prin înselăciune, aproximativ 200.000 de lei, de la persoane cărora le-ar fi promis construirea de locuinte.

Astăzi, 7 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice  au efectuat  trei percheziții domiciliare, în județul Mureș, într-un caz de înșelăciune, se arată într-un comunicat de presă. 

În fapt, 2 persoane, un bãrbat si o femeie,  sunt bãnuite cã ar fi incheiat cu mai multe victime, contracte pentru construirea unor case de locuit. De la acestea, ar fi incasat sume importante de bani, cu titlu de avans, lucrările nefiind finalizate, întrucât aceștia nu ar fi avut capacitatea tehnică de a le realiza.

Pânã la acest moment, prejudiciul este de aproximativ 225.600 de lei


 
Douã mandate de aducere au fost puse in aplicare, iar fatã de o persoanã a fost dispusã mãsura retinerii pentru 24 de ore.

La perchezitii au participat luptãtori din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale.

Activitatea de identificare a tuturor victimelor este în derulare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel